Trei tinere cu aspect de „piți” au fost găsite, ieri, de polițiști la o bere. Fetele, majore, plecaseră de la ora de dirigenție și….unde se puteau duce decât într-un bar. Cum vara berea merge ca unsă, fetele și-au pus fiecare câte o sticlă cu alcool în față, iar între un gât de bere și o țigară mai discutau despre una, alta. Liniștea elevelor de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” a fost perturbată de polițiștii de proximitate care au luat-o la pas prin barurile din Focșani și nu numai, în căutare de elevi care chiulesc de la ore. Așa se face că într-un bar din apropierea Liceului Pedagogic le-au găsit pe cele trei „piți”. Ele nu au putut fi sancționate deoarece sunt majore, însă directorul unității de învățământ va fi informat cu privire la cele trei eleve de clasa a XI-a. De asemenea, un elev de la un alt liceu din Focșani a primit amendă pentru că avea berea în mână în fața unității de învățământ. El a fost amendat, pentru că are doar 17 ani. Acesta le-a spus polițiștilor că a consumat o bere în timpul pauzei. În total, polițiștii de proxi-mitate au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 250 lei. În timpul acțiunii, polițiștii au verificat 36 de baruri și cafenele timp în care au depistat absentând de la cursuri 43 elevi. Aceștia au fost identificați și urmează să fie întocmite informări către unitățile școlare de unde provin și către Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea, pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele școlare.
Barmanii și administratorii localurilor verificate au fost instruiți în ceea ce privește interdicția de a vinde minorilor băuturi alcoolice, sancțiunea contravențională pentru această faptă fiind de la 100 la 500 lei, în caz de repetabilitate putând fi dispusă suspendarea activității localului. „Activitățile pe această linie vor fi intensificate, chiar dacă se apropie vacanța școlară, iar polițiștii de proximitate vor efectua vizite la unitățile de învățământ, unde vor organiza întâlniri cu elevii pentru a discuta cu aceștia despre efectele nocive ale consumului de băuturi alcoolice și plantelor de tip etnobotanic”, a declarat subcomi-sarul Zorel Burlan, ofițer coordonator Poliția de proximitate.