După rezolvarea fericită a tuturor problemelor de informatică, computerul meu e disponibil să coopereze în ceea ce se va numi O LOVITURÄ‚ JURNALISTICÄ‚: interviu cu adolescenta supremă, această ființă de graniță între multiplele fațete ale tânărului modern, această ființă împărțită în atâtea și atâtea identități.
Accesul la acest mister contemporan nu a fost deloc ușor! Cartierele obscure prin care a trebuit să trec- nu fără teama de cățelul din stradă, ce își afișa la un moment dat toată gura- m-au mobilizat să măresc pasul. Indicațiile vagi primite la telefon parcă mi se șterseseră din memorie grație unei nea-tenții: prima mea discuție cu invitata de astăzi s-a desfășurat telefonic, în 30 de secunde. Vocea guturală, dar cu un ritm nefiresc, parcă de hip-hop, poc-poloboc m-a surprins în așa măsură încât cuvintele și alte emanații au rămas simple sunete paralele. Ce mă interesa subit era vocea aceea necunoscută. În final, revenind la realitate, am bâiguit gâtuită:
-Strada Maior Gheorghe Sava, da?
-Da, da, te aștept…
Interviul cu adolescenta supremă a decurs cât se poate de firesc. Cu o ținută relaxată, cu doi adidași din perechi complet diferite, nelegați la șireturi, invitata mea m-a primit într-o cameră haotică, unde tocul unei botine se sprijinea pe coperta unui roman de Llosa. Intimidată, am crezut eu că de dezordinea generală, adolescenta mi-a răspuns repede:
-Da, da, da, mai și citesc…
Trecând peste această confesiune grea, a gestului rușinos de a îndrăzni să treci mai departe de o copertă, adolescenta și-a revenit rapid, țintuindu-mă cu niște priviri feroce, din care nu puteam să disting decât doi ochi mari, dați cu tuș pe la colțuri, după o metodă de make-up revoluționară: coada rândunicii. După părerea mea, numele și-a ales o realitate greșită, acel minunat machiaj merita o altă denumire, mult mai onorantă: Japoneza miori-tică. Necontrazicându-mă prea puternic, invitata s-a așezat mai comod în fotoliu, așteptând întrebările și mușcându-și buza de jos, de care atârna un piercing, cică recent integrat în ceea ce se numește imaginea ei. Cu puțină timiditate formală, căci mă aflam în fața unei somități, după cum spuneam SUPREME, am debutat cu o întrebare stupidă:
-Cum ai ajuns să fii cunoscută ca adolescentă supremă?
Sprânceana, pensată chiar în după-amiaza aceea, s-a ridicat întrebător. Mă bâlbâi.
-Nu te-ai numit tot timpul așa, nu?
-Adicătelea… de când sunt eu supremă, nu?
Răsuflu ușurată. Daaa…
-De când mă știu!
Izbucnește într-un râs zgomotos, ținându-se cu mâinile de burtă. Tricoul extrem de strâns și sintetic i se strânge pe coapse, dând o formă plastică întregului corp. Am impresia că în fața mea, se zvârcolește un pet în agonia reciclării…
-Mda, hai să îți răspund mai exact, supremă sunt de la grădiniță… de când mi-am mușcat colegul de grupă de ureche, astfel mi-am căpătat o reputație și, de atunci, m-am simțit obliga-tă și măgulită să o mențin!
Puțin speriată de asemenea confesiuni… războinice, trec mai departe.
-Deci din copilărie SUPREMÄ‚, ai simțit de datoria ta să nu pierzi acest titlu tocmai în adolescență, când a fi original e o slujbă zilnică a tinerilor. Ce voiam să te întreb, spune-ne cum te-ai integrat în această lume unde atipicul e la ordinea zilei și astfel, o lume unde nu e ușor să domini?
-Există tot timpul contestări ale titlului meu, dar am garanții sigure.
-Ce fel de garanții? Deja lumea adolescenților mi se părea contractuală, mai matematică decât un triunghi echilateral.
-90% dintre oracolele din Focșani mă numesc așa… e fapt recunoscut la nivel local. Orice contestație trebuie să obțină la fel de multe certificări și chiar să mă ia cu 10 procente. Deci, sunt un mit imposibil de dărâmat. Cum m-am integrat? Când am intrat în clasa I, învățătoarea ne-a rugat să desenăm ce știm noi mai bine, o chestiune de evaluare cică… am desenat un craniu, tip Halloween, am zis că prinde în mediul… academic. De atunci, învățătoarea m-a pri-vit chiorâș și colegii mei s-au ținut deoparte. În generală, la prima oră de dirigenție, m-am asigurat că teama își continuă traseul și după un test inițial dezastruos la engleză, am strigat cât m-au ținut plămânii: GRAMMAR SUCKS! Pe mai departe, sunt chestiuni confidențiale, care țin de bucătăria mea, secrete de popularitate. Ce poți să îți spun, așa, pe alocuri, e că rockerii au jucat un rol special, ei m-au învățat cum să dau din cap cu… atitudine.
-Atitudinea, un cuvânt important astăzi, ce înseamnă de fapt? Să ai atitudine…
-Mda, e grea poveste atitudinea asta, o ai sau nu, la mine e din oficiu, îți închipui. Pe scurt, atitudinea înseamnă poză și tupeu. Nu poți să mergi pe stradă oricum, pasul trebuie să fie elastic, mișcarea corpului trebuie să amintească de feline. Nu e pentru toată lumea!
-Åži un neinițiat unde poate deprinde mersul teenager?
-Păi, dacă e neinițiat să rămână așa! Dacă se încăpățânează totuși, să încerce pe Animal Planet, te mai uiți pe la gazele, dar eu recomand ghepardul ca model suprem, că de supremități vorbim aici. Aaa, da stai, că e un neinițiat, mda, atunci să se uite la hiene, ăla e mersul potrivit, garantat pentru o viață de liceu strălucitoare. E nevoie și de neinițiați, regatul meu!
-Îți dai seama că ai ofensat cam jumătate din lumea în care te învârți? La diplomație, nu se poate spune că ești as!
-Da, sunt mai puțin supremă aici (am simțit că suportă greu criticile, așa că am lăsat gramatică pe seama verbului suck și am tăcut mâlc!)! Sunt unele lucruri care nu se spun, dar eu prefer să nu las vorbele nerostite, să știe tot omul la ce mă refer. Încă un pont dacă vrei să fii pe val: fă-ți reclamă pe spartul tăcerilor, sunt la mare căutare acum!
După această dezvăluire, i-aș zice economică, mi-am închis reportofonul pentru o pauză de cafea. Adolescenta supremă are niște gusturi de-a dreptul sud-americane căci o aromă de Brazilia mai pregnantă n-am întâlnit în nicio bucătărie până acum.
Pentru a doua parte a interviului, unde trecem la dezvăluirile de adâncime, de viață privată și la câteva sfaturi practice, vă invit și sâmbăta viitoare, în cadrul rubricii LECÅ¢IA DE ADOLESCENŢĂ! Fiți cu ochii în patru!
Cristina STANCU
Colegiul Național „Unirea”
