O tânără de 23 de ani, din Focșani este cercetată de polițiști pentru că a accidentat o femeie și a plecat de la locul faptei. Vineri dimineață, la ora 8.16, Claudia M., de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Skoda, la intersecția străzilor Mărășești cu Viilor nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a acroșat-o și accidentat-o ușor pe Zoița S., de 70 de ani, din Vânători care se deplasa pe bicicletă, în aceeași direcție de mers. După accident, tânăra a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, dar la scurt timp a fost identificată pe raza municipiului Focșani. Tânăra nu se afla sub influența băuturilor alcoolice iar polițiștii i-au întocmit dosar penal de cercetare.
Tot vineri, la ora 10.30, polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere l-au identificat pe DN 2, pe Severică B., de 55 ani, din Tecuci, județul Galați, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Åi o femeie din Focșani, Iuliana O., de 39 de ani a fost depistată la volanul unui autoturism marca Fiat deși avea autorizația de circulație expirată din data de 25 mai 2011. Åoferiței i-a fost întocmit dosar penal.
Un căruțaș a făcut-o și el lată la sfârșitul acestei săptămâni. Vineri seara, la ora 18.30, pe drumul comunal 673 Vidra-Tichiriș, Åtefanache P., în vârstă de 77 ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu o căruță și se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0,65 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat a căzut din atelajul hipo și s-a accidentat ușor. Polițiștii continuă cercetările.