Afirmația conform căreia vinul roșu ar fi sănătos este foarte cunoscută. În ciuda acestui fapt, putem oare să îl consumăm fără să ținem cont de nimic, așa cum se spune uneori? Încă din timpuri străvechi, cu mii de ani în urmă, vinul roșu a fost desemnat un medicament. Se spunea că este un bun dezinfectant, calmant și un mijloc eficient de a alina durerile. În Roma antică vinul roșu era tratamentul cel mai eficient pentru dureri de stomac, pentru inflamarea intestinelor sau pentru pansarea rănilor deschise. Studiile cercetătorilor din prezent au dovedit faptul că vinul roșu în cantități mici și echilibrate este un medicament care previne bolile de inimă și cele de circulație proastă a sângelui. Aceste efecte avantajoase pentru organism sunt realizate datorită conținutului de phenol.
Tinerii, mamele care alăptează sau femeile însărcinate trebuie să evite consumul de alcool. În cazul în care vinul este băut în cantități exagerate, calitățile acestuia se vor transforma în mari probleme de sănătate. Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății, dezvoltând celulele canceroase. Medicii recomandă ca cel puțin două zile pe săptămâna să nu se consume deloc băuturi alcoolice.