Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Doar doi dintre măcelarii cailor de la Homocea fac puşcărie


Măcelarii cailor de la Homocea și Ploscuțeni, acuzați de evaziune fiscală dar și de faptul că au vândut carne de cal în loc de carne de vită după ce sacrificau animalele direct în grajduri fără cele mai mici măsuri de igienă, au fost condamnați de Tribunalul Vrancea, unii obținând chiar pedepse cu suspendarea. Reamintim că aceștia și-au recunoscut faptele tocmai pentru a beneficia de reducerea pedepselor cu o treime. În arest rămân Florin Radu, condamnat la 3 ani și două luni închisoare, și Ciprian Bleajbu care din cauza revocării unei pedepse va avea de executat cinci ani și două luni de pușcărie. Bogdan Radu, Răzvan Å¢urcanu și Marian Lupu au scăpat cu câte doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. În solidar, inculpații vor avea de plătit către ANAF suma de 102.530 lei despăgubiri civile, așa cum apare în sentință. „În baza articolului 118 litera e Cod penal dispune confiscarea sumei de 830 lei consemnată la SC BANK conform recipisei de consemnare și chitanței la dispoziția Tribunalului Vrancea și confiscarea și incinerarea cantității de 1283 kg carne aflată sub sechestru”, se arată în hotărârea care poate fi atacată cu apel.
Reamintim că la finele anului trecut, mascații au descins la domiciliile celor patru persoane unde au fost identificate 12 cabaline vii și 10 seturi de organe provenite din sacrificarea ilegală a animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?