Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Două titluri naţionale pentru CS Ulise Focşani


Clubul Sportiv Ulise Focșani s-a prezentat la Campionatul Național de culturism juniori și masters de la Slobozia cu trei sportivi, iar doi dintre ei au devenit campioni naționali. Concursul a avut o participare numeroasă față de alți ani. Primul titlu de campion național conform desfășurării concursului l-a obținut Lenuța Luca la feminin, masters (peste 35 ani), devansând o concurentă pu-ternică din Buzău. Diferența a fost făcută de experiența mai mare, muscularitate și pozarea elegantă. Alexandru Pascariu a participat la culturism clasic juniori mari și, datorită unei diete foarte precise și a unor antrenamente foarte calitative, a ajuns la o definire musculară excepțională, obținând medalia de aur, iar Ionuț Bejan a parti-cipat la juniori mici, categoria peste 70 kg, unde fiind cel mai mic ca vârstă, a reușit să-și facă loc în finală, obținând locul 5. Potențialul lui îl poate face să aspire la podium la următorul campionat. Clubul Sportiv Ulise, prin antrenorul Florin Ancuța  speră să aducă și pe viitor campioni care, prin modul de viață sănătos, să stimuleze tineretul să facă mișcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?