Trei băieți și două fete, dintre care una minoră, au ajuns în atenția procurorilor, după ce au participat la comiterea mai multor furturi. În același dosar mai este cercetat și un bărbat, care ar fi ascuns o parte din bunurile furate.
Astfel, Nicolae B., de 23 de ani, din Slobozia Ciorăști, care are antecedente penale, a ajuns în fața anchetatorilor din nou, deoarece nu s-a cumințit și a continuat să comită fapte penale. Anchetatorii susțin că în noaptea de 25 spre 26 februarie 2011, împreună cu Ilie D., de 18 ani, din Nănești, a sustras de la ferma la care lucra un amic, 20 de baloți de lucernă. Într-o altă zi, împreună cu Ilie, Violeta Å., de 13 ani, și Neluța L., de 19 ani, ar fi sustras băuturi alcoolice, ness și bani dintr-un magazin. Procurorii mai spun despre Nicolae că în perioada octombrie 2010-februarie 2011 ar fi pătruns de trei ori în locuința unei părți vătămate de unde a luat o motocositoare, un generator de curent, un aspirator, o drujbă, două pompe submersibile, băuturi alcoolice și alimente, în va-loare totală de 8.250 de lei. Prietenul său, Ilie D., nu numai că este acuzat de furt calificat, dar asupra numelui său planează și acuzația de act sexual cu un minor, după ce ar fi întreținut raporturi sexuale cu Violeta. Åi Neluța va răspunde pentru fapta de furt de la magazin, în timp ce Dumitru V., de 23 de ani, este acuzat că l-ar fi ajutat pe Nicolae să fure bunurile de valoare.
În același dosar, care va ajunge în curând la instanță, apare și numele lui Ion S., de 47 de ani, care a fost cercetat pentru tăinuire. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi primit bunuri furate, contra sumei de 50 de euro.
În dosar, părțile vătămate s-au constituit părți civile, fiecare dintre ele având pretenția ca inculpații să le acopere prejudiciile.