Clubul CSM 2007 Focșani, care este subvenționat de Primăria și Consiliul Local Focșani, și-a prezentat ieri bilanțul activității pe sezonul competițional 2010-2011 în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul Primăriei Focșani și la care au participat alături de edilul-șef al orașului de pe Milcov, Decebal Bacinschi, directorul Comitetului Director al CSM 2007, Petre Plopeanu, directorul clubului, Marian Rădulescu, dar și antrenori care reprezintă în competițiile naționale și internaționale clubul de pe Milcov. Concluzia a fost unanimă, că, în ciuda unui buget redus, toate secțiile din cadrul clubului și-au îndeplinit rezultatele cu brio. Acum, datele problemei sunt cu totul altele și antrenorii s-au plâns de bani, dar și de condițiile în care își desfășoară activitatea, în condițiile în care bugetul alocat pentru acest an este abia la jumătatea sumei primite anul trecut. Primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, a apreciat munca depusă de sportivi și antrenori. „Trebuie să supraviețuim până la finele acestui an și vă asigur că toate secțiile din cadrul clubului își vor continua activitatea la aceeași parametri. În perioada următoare, vom decide și cine va ocupa postul de președinte la secția de fotbal deoarece este singura care nu are un om care să se ocupe de această activitate”, a spus Bacinschi. Cheltuielile în 2010-2011 la secțiile clubului au fost următoarele: fotbal seniori – 880 de mi-lioane de lei, fotbal juniori – 27 de milioane de lei, futsal – 850 de milioane, volei – 600 de milioane, handbal – 560 de milioane, judo – 250 de mi-lioane, atletism – 4 milioane, șah – 100 de milioane, arte marțiale – 80 de milioane, tenis de câmp – 84 de mi-lioane. În perioada următoare, va fi depus către Consiliul Local Focșani un proiect de hotărâre, prin care se va solicita trecerea în folosință a Bazei Sportive Milcovul Sud către Direcția de Dezvoltare și Spații Verzi din cadrul Primăriei Focșani, pentru ca stadionul de fotbal să intre cât mai repede în conservare. Totodată, primarul Decebal Bacinschi a solicitat antrenorilor care au sportivi convocați pentru competițiile internaționale să întocmească rapoarte către Consiliul Local, pentru ca sportivii vrânceni să beneficieze de condiții cât mai bune de pregătire.
Gata cu dubla legitimare la cluburile departamentale!
Începând cu acest an, sportivii nu vor mai putea reprezenta în competiții decât un singur club. Un club din România descoperă un copil talentat, îl antrenează un timp, acesta începe să câștige medalii în țară, se face cunoscut și râvnit. Clubul nu are însă posibilități de ordin financiar și logistic să investească în continuare în sportiv. Åi cere ajutorul unui alt club, mai pu-ternic, mai bogat, care și-l dorește în propria ogradă. Cluburile cad la înțelegere și sportivul devine astfel dublu legitimat. Primul club îi asi-gură indemnizația sportivă, al doilea îi oferă echipamentul, baza de antrenament și participarea în competițiile internaționale. Așa au funcționat lucrurile în sportul românesc în ultimii zece ani. Cluburile sportive aflate în subordinea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret au primit un ordin semnat de președintele Doina Melinte prin care li s-a adus la cunoștință că începînd cu acest an „un sportiv nu mai poate reprezenta în competiții decât un singur club”. Altfel spus, dubla legitimare e interzisă.