Copiii au fost uriași în încercarea lor de a fi cei mai buni la „Cupa Prichindelul” la fotbal, organizată la Piatra Neamț, care a trecut, duminică, de cel de-al cincilea an de existență. Competiția a provocat mari bucurii concurenților și motive de mândrie pentru profesori și părinți. Ultimii aproape au umplut tribuna I a Stadionului Ceahlăul, pentru a-și încuraja, apoi aplauda, la premiere, favoriții. A fost, din nou, o întrecere frumoasă, la care organizatorii au nădușit teribil, dar imaginea de final, cu o mare de copii acoperind terenul oficial, bucurându-se de fotbal pur și simplu, i-a făcut să uite de toată alergătura și greutățile întâmpinate în organizarea competiției. Un nou rezultat bun pentru grupa de juniori născuți în anul 2002 de la clubul CSM Focșani. Puștii antrenați de Elvis Ilaș s-au clasat pe primul loc, după ce, în finala turneului, CSM Focșani s-a impus cu 2-0 în fața echipei Ceahlăul Piatra Neamț, ambele goluri fiind marcate de Alexandru Dumitru, jucător care a fost desemnat și cel mai tehnic jucător al competiției. În primul meci, focșănenii au trecut de LPS Piatra Neamț după executarea loviturilor de departajare, iar în semifinale, focșănenii au câștigat, 3-2 în fața echipei Corona Brașov. „A fost un turneu mai mult decât reușit pentru CSM Focșani care a deplasat la Piatra Neamț trei grupe de copii. În altă ordine de idei, mulțumim în numele copiilor organizatorilor care s-au întrecut pe sine și au oferit condiții extraordinare de desfășurare: premii pe măsură, masă, apă, sucuri, dulciuri, înghețată precum și o minge tuturor celor 360 de copii participanți arătând tuturor celor prezenți că se poate organiza o competiție de juniori și pe timp de criză”, ne-a declarat Dan Dumitru, președintele clubului CSM Focșani. La rândul său, Toader Åteț, coordonatorul competiției a declarat: „Sunt fericit că am văzut atâta bucurie la copii și părinți. A fost o sărbătoare a copiilor, a fotbalului și sperăm ca și pe viitor să be-neficiem de aceleași condiții asigurate de conducerea clubului, a Primăriei și oamenii de la Ceahlăul. Am o satisfacție enormă deoarece a fost o prezență numeroasă și nu este ușor de organizat o competiție cu peste 300 de copii”.
Clasamentele finale ale „Cupei Prichindelul”,
precum și premiile speciale:
Grupa 2002: 1. CSM Focșani, 2. FC Ceahlăul, 3. Corona Brașov, 4. LPS Piatra Neamț, 5. Ceahlăul 05, 6. LPS I Vaslui, 7. LPS II Vaslui, 8. FC Ceahlăul.
Premiul pentru fair play: FC Vaslui; cel mai bun portar- Cătălin Cercelariu (FC Ceahlăul); cel mai tehnic jucător- Alex Dumitru (CSM Focșani); cel mai inspirat antrenor: Elvis Ilaș (CSM Focșani).
Grupa 2001. 1. Ceahlăul 05, 2. Liceul „Avram Iancu” Comănești, 3. FC Vaslui, 4. LPS Piatra Neamț, 5. Poli Iași, 6. CSM Focșani, 7. FC Ceahlăul.
Premiul pentru fair play- FC Ceahlăul; cel mai bun portar- Åtefan Mitrea (Ceahlăul 05), cel mai tehnic jucător- Antonio Agafiței (Ceahlăul 05).
Grupa 2002: 1. FC Vaslui, 2. Ceahlăul 05, 3. CSM Pașcani, 4. LPS Piatra Neamț, 5. Poli Iași, 6. CSM Focșani, 7. FC Ceahlăul, 8. CSS Tg. Neamț.