Patru polițiști au intrat în greva foamei, iar mi-nistrul Traian Igaș le-a recomandat să renunțe la această formă de protest spunând, după întâlnirea de marți cu sindicaliștii din sistem, că se va încerca găsirea soluțiilor pentru toate problemele. Întâlnirea de la Ministerul Administrației și Internelor s-a încheiat după aproximativ trei ore de discuții între reprezentanții sindicaliștilor și cei ai Ministerului. După discuții, ministrul Traian Igaș a declarat că o nouă întâlnire va avea loc vineri și că se încearcă găsirea tuturor pro-blemelor polițiștilor, inclusiv ca numărul disponibilizaților să fie cât mai mic. Totodată, el a susținut că angajații care pleacă din sistem mai devreme de zece ani nu vor mai plăti școlarizarea.
La rândul lor, sindica-liștii i-au cerut ministrului să-i solicite lui Emil Boc ca, din Fondul de rezervă al Guvernului pentru situații excepționale, să se acorde o parte din bani astfel încât norma de hrană să fie redusă cu o sumă mai mică, ei motivând solicitarea prin faptul că România traversează o criză econo-mică, iar MAI este într-o situație de excepție. Pe de altă parte, patru polițiști au intrat în greva foamei, iar Traian Igaș le-a recomandat să înceteze această formă de protest, susținând că vrea ca toate problemele să se rezolve pe cale amiabilă.
Traian Igaș a declarat, marți, la începutul întâlnirii cu reprezentanții sindicatelor, că se va încerca găsirea unor soluții „în măsura în care se poate” la problemele semnalate de polițiști, ministrul subliniind că din postura de membru în echipa exectivă lucrurile sunt mai dificile uneori. La ședința de lucru de marți după-amiază au participat și șeful Poliției Române, Liviu Popa, secretarii de stat Ioan Dascălu și Marian Tutilescu, precum și adjunctul șefului Departamentului Ordine și Si-guranță Publică, Lucian Guran.
Polițiștii protestează de două zile la sediul MAI, amenințând cu acțiuni ample și cu faptul că fiecare angajat va face plângere penală împotriva ministrului Traian Igaș, pentru abuz în serviciu în cazul deciziei de reducere a normei de hrană. Protestele au fost declanșate după ce norma de hrană a fost redusă, sindicaliștii susținând că măsura este ilegală.
La protestul din Capitală de luni a fost prezent și președintele Federației Europene a Sindicatelor din Poliție (EPU), Gerrit Van Der Kamp, care i-a asigurat de sprijinul tuturor sindicatelor europene din poliție.
Disponibilizările din Ministerul Administrației și Internelor vor începe în aproximativ 30 de zile, a anunțat, joia trecută, ministrul Traian Igaș, precizând că după studierea și rectificarea organigramelor toate posturile vor fi scoase la concurs și ulterior ocupate.