Florence Welch, solista grupului Florence and the Machine, este „muza” care a inspirat, prin încrederea și ca-racterul ei puternic, cea mai recentă colecție a casei Gucci. Încrederea și caracterul puternic al solistei britanice au reprezentat sursele de inspirație pe care Frida Giannini, directorul de creație al companiei Gucci, a dorit să le includă în creațiile vestimentare ce fac parte din colecția toamnă/iarnă 2011 a renumitei case italiene. „Atunci când am creat această colecție, mă gândeam la o muză puternică și misterioasă. Florence Welch este o astfel de femeie. Am cunoscut-o la Los Angeles, la ediția din acest an a galei de decernare a premiilor Gra-mmy, și am fost captivată de personalitatea ei. Are o personalitate puternică, iar concertele ei sunt fascinante. Are, totodată, acel look încrezător, care merge mână în mână cu stilul feminin promovat de casa Gucci”, a declarat Frida Giannini.
Creatoarea italiană i-a ales în trecut pe Mark Ronson, Rihanna și James Franco pentru a apărea în campaniile Gucci, iar în opinia ei, succesul acestor evenimente a demonstrat faptul că a avut mult fler atunci când a venit vorba de a descoperi noi talente. „Am lucrat cu toți trei înainte ca ei să devină atât de celebri pe cât sunt în prezent. Gucci a avut succes construind o punte între trecut și prezent. Avem un trecut bogat, dar întotdeauna avem privirile îndreptate și spre viitor, iar aceste colaborări exemplifică perfect acest lucru”, a declarat Frida Giannini pentru Dazed Digital.