Guvernul olandez a temperat joi speranțele unei integrări rapide a României și Bulgariei în Schengen, cerând o perioadă de probă de cel puțin un an pentru a se asigura de capacitatea lor de a controla frontierele acestui spațiu. „Este încă prea devreme pentru a lua o decizie (privind aderarea celor două țări), și va dura fără îndoială o perioadă, înainte ca noi să fim în măsură să facem acest lucru”, a avertizat ministrul Imigrației Gerd Leers, la o zi de la un vot al Parlamentului European în favoarea aderării rapide a Bucureștiului și Sofiei, membre UE din 2007. Decizia de integrare a oricărui membru nou în spațiul Schengen necesită unanimitate. Trei țări din cadrul UE, Marea Britanie, Irlanda și Cipru, nu se află în acest spațiu, la care au aderat în schimb Elveția, Norvegia, Islanda și Lichtenstein, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Leers a explicat poziția Guvernului său omologilor săi europeni în cursul unei reuniuni la Luxemburg. Rezervele Olandei sunt împărtășite de Franța, Germania, Suedia, Finlanda și Danemarca. Ele se referă la capacitatea celor două candidate de a lupta împotriva corupției care subminează, în opinia lor, aptitudinea acestora de a combate crima organizată și de a asigura un control real la frontiere împotriva imigrației ilegale și traficanților. „Germania vrea să se asigure că si-tuația în cele două țări se normalizează și se ameliorează, mai ales în ceea ce privește corupția, securitatea juridică și statul de drept”, a declarat joi ministrul german Hans-Peter Friedrich. „Se va constata că nu există unanimitate pentru a accepta aderarea României și Bulgariei. Vom vedea dacă este posibil puțin mai târziu”, a recunoscut la rândul său ministrul belgian, Melchior Wathelet. Cele două țări candidate suferă de o lipsă de încredere din partea partenerilor lor, dintre care mulți apreciază că au intrat prea devreme în UE deoarece nu erau suficient pregătite. „Cerem noilor țări să controleze efectiv frontierele comune”, a explicat ministrul olandez. Guvernele țărilor din spațiul Schengen așteaptă un raport pe care Comisia Europeană trebuie să îl pu-blice în iulie 2011 în privința situației reformelor în cele două țări în materie de justiție și combatere a corupției. „Vom analiza cu atenție acest raport”, a declarat Leers înainte de a sublinia că decizia Guvernului său va dura „o anumită perioadă de timp”. Miniștrii francez și german de Interne Claude Guéant și Hans-Peter Friedrich au convenit „să aștepte publicarea acestui raport înainte de a lua o decizie”, a declarat delegația germană.