Președintele Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu, s-a întâlnit ieri, la Åcoala „Mihail Armencea” din Adjud, cu foștii colegi de liceu, după 50 de ani de la absolvire. În 1961, când Isvoranu era elev, școala adjudeană era liceu, având titulatura „Åcoala Medie Mixtă de 11 ani” din Adjud.
20 de absolvenți din cei 31 ai promoției 1961 au răspuns prezent, în cadrul uneia dintre cele mai emoționante reîntâlniri de la Åcoala „Mihail Armencea”. Acest eveniment a fost realizat cu mari eforturi, deoarece persoanele invitate au venit din toate colțurile țării: Cluj, Brăila, Galați, Bacău, Piatra-Neamț, Iași.
Absolvenții de liceu de acum 50 de ani s-au bucurat să revadă locurile unde au învățat, s-au distrat și au legat prietenii și și-au amintit totodată de toate clipele frumoase petrecute împreună. Gheorghe Isvoranu, președintele Federației „Spiru Haret” și profesor de matematică la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași, a fost vizibil emoționat și fericit să-și revadă foștii colegi și locul unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai adolescenței. „Privesc cu nostalgie locul unde timp de 4 ani de zile, eu și colegii mei ne-am dus viața, am legat prietenii și am învățat carte. Trebuie să subliniez că pe vremea aceea se făcea școală, nu ca acum. Chiar dacă la început nu ne-am cunoscut după fizic, întrucât au trecut mulți ani de când nu ne-am văzut, odată ce vom începe să depănăm amintiri, ne vom recunoaște fără ezitări”, a precizat Gheorghe Isvoranu.
Conducerea Åcolii „Mihail Armencea” a găzduit cu bucurie acest eveniment, și le-a pus la dispoziție foștilor elevi chiar sala în care funcționează cancelaria. Pe vremuri, încăperea le-a folosit oaspeților drept sală de clasă. „Suntem foarte bucuroși și emoționați să găzduim un eveniment de întâlnire a promoției 1961. Am încercat să le facem scurta ședere în școala noastră cât mai plăcută, tocmai pentru a se simți ca în anii de liceu, pe care i-au parcurs acum 50 de ani”, a spus Reta Strat, directoarea Åcolii „Mihail Armencea” din Adjud.