Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Bute l-ar putea înfrunta pe danezul Keesler


Clubul Interbox, la care este legitimat campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, i-a făcut o ofertă pugilistului danez Mikkel Kessler pentru a-l înfrunta pe român după meciul pe care acesta îl are programat pe 9 iulie, cu Jean Paul Mendy, informează RDS.CA. Potrivit sursei citate, informația a fost confirmată de Interbox. În vârstă de 32 de ani, Kessler a revenit în ring pe 4 iunie, după o absență de 14 luni cauzată de o pro-blemă la ochi, și l-a învins pe francezul Mehdi Bouadla cu ușurință, prin KO tehnic. Danezul are în palmares 44 de victorii și două înfrângeri. Bute și-a apărat cu succes titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a șaptea oară consecutiv, după ce l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a zecea, într-un meci disputat pe 20 martie, la Centre Bell din Montreal. Bute își va apăra din nou titlul mondial împotriva francezului Jean Paul Mendy, în cadrul unei gale care va avea loc în Capitală, la Romexpo, pe 9 iulie. Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, ieri, că din câte știe el, vrea să boxeze cu britanicul Carl Froch după partida de pe 9 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?