Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bunic omorât şi incendiat de nepot


Un octogenar din comuna Tulnici a sfârșit în chinuri groaznice, în noaptea de duminică spre luni. Vasile Budac a fost omorât în bătaie de nepotul său de numai 24 de ani, care a fost ajutat în comiterea faptei de un alt bărbat, din aceeași localitate. Acesta din urmă ieșise din închisoare în urmă cu câteva zile. După ce l-au omorât în bătaie pe bunic, cei doi i-au furat o drujbă și un polizor. La plecare, au incendiat casa ororii, în speranța că așa vor șterge urmele. Au vândut sculele furate și au băut până ieri dimineață, când au plecat spre casa nepotului victimei. Au dormit liniștiți, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, până ce au fost săltați de oamenii legii. Anchetatorii au încadrat fapta la omor deosebit de grav, iar cei doi indivizi riscă, potrivit Codului Penal, între 15 și 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

O crimă oribilă petrecută în noaptea de duminică spre luni, a îngrozit toată suflarea din comuna Tulnici. Un octogenar, Vasile Budac, a sfârșit în chinuri cumplite după ce nepotul său, împreună cu un alt bărbat, l-a bătut cu pumnii și picioarele până l-a omorât. Apoi, aceștia au incendiat locuința.
Din primele verificări, omorul a fost comis duminică seara, înainte de miezul nopții. Cei doi bărbați, Mihai Budac, de 24 de ani, care este și nepotul victimei, și Nicu Cociug, au băut împreună la un bar din localitate. Pentru că banii s-au terminat, nepotul   s-a gândit să meargă la bunic pentru a face rost. Auzise că bătrânul ar fi vândut un teren, pe care ar fi luat o sumă frumușică, iar o rudă din străinătate i-ar fi trimis ceva bani. Zis și făcut. Au plecat spre casa bătrânului, iar când au ajuns la destinație, nepotul s-a folosit de semnul pe care îl stabilise cu acesta pentru a-i da drumul. A bătut discret în geam, așa cum făcea de obicei, pentru ca bunicul lui să știe că nu este cineva străin. Bătrânelul a deschis ușa fără nicio reținere, dar a fost întâmpinat de pumnul greu al unuia dintre cei doi. Vasile Budac a fost pus la pământ și bătut cu pumnii și picioarele în zona feței și a capului până a murit. Cel mai probabil înainte de decesul omului, agresorii au încercat să afle de la bătrân locul în care își ține economiile. Pentru că acesta nu a vrut să le spună, au continuat să-l bată fără milă. După ce și-a omorât bunicul și pentru că nu a găsit banii pe care îi căuta, Mihai Budac și complicele său au furat din casa bătrânului o drujbă și un polizor, pe care le-au și vândut unui localnic pentru 700 de lei.

La plecare au incendiat locuința

Înainte de a pleca de la locul crimei, cei doi au vrut să șteargă urmele faptelor lor și au incendiat casa bunicului. Au aprins o cergă, care a ars mocnit, iar după câteva ore focul s-a extins la întreaga încăpere. Liniștiți și mulțumiți că au făcut un ban, cei doi au plecat la un bar din comună, unde au băut până spre dimineață. În timp ce ei chefuiau, o rudă a victimei a observat fumul care ieșea din casa bărbatului și a mers să vadă ce se întâmplă. Vecinii au sărit în ajutor, iar după ce au stins incendiul, s-au împiedicat de trupul lui Vasile Budac, care zăcea într-o baltă de sânge, peste pragul ce separa holul de dormitor. Flăcările au fost stinse la timp, astfel încât trupul neînsuflețit al bătrânului era intact. Speriați, oamenii au sunat la poliție.
Ajunși la fața locului, polițiștii și procurorul de caz și-au dat imediat seama că la mijloc este vorba de o crimă comisă cu sânge rece. După ce au adunat toate probele necesare de la fața locului și au întocmit un cerc de suspecți, anchetatorii au mers la domiciliul lui Mihai Budac. Acesta a fost găsit dormind împreună cu prietenul său, Nicu Cociug, obosiți fiind după noaptea zbuciumată. La percheziții, anchetatorii au găsit într-o sobă, pantalonii și o pereche de bocanci, pe care cei doi i-au purtat în noaptea crimei, pătați de sângele bunicului.

Nepotul nu recunoaște fapta

În timp ce Nicu Cociug le-a povestit anchetatorilor cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat, nepotul nu recunoaște nici în ruptul capului că și-a ucis bunicul. Până aseară, când au fost aduși la Parchet, băiatul nu a vrut să colaboreze cu anchetatorii. Aceștia din urmă spun că probele îi incriminează. „Fapta a fost încadrată la omor deosebit de grav. Cei doi suspecți vor fi reținuți pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Așteptăm concluziile medicului legist pentru a ști cu exactitate când a survenit decesul, dar și cauza morții”, a precizat procurorul Florin Å¢ârlea, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Aseară, când au ajuns la Parchet, cei doi nu se treziseră încă din beție. Nicu Cociug este recidivist și potrivit unor surse a ieșit din închisoare în urmă cu câteva zile, după ce a stat după gratii mai bine de 10 ani. Nepotul nu avea până duminică cazierul pătat, dar acum s-a „murdărit” cu sângele bunicului care îi purta de grijă. Localnicii spun că băiatul a rămas de mic fără tată, iar bunicul a fost cel care îl ajuta atunci când avea nevoie. Tot localnicii ne-au mai spus că în urmă cu câțiva ani, bătrânul ar fi ajuns la Spitalul din Vidra cu capul spart, în urma unor lovituri primite de la nepot. Deși bătaia a fost una serioasă, încât medicii au fost nevoiți să-i refacă craniul, bunicul și-a iertat nepotul și   i-a purtat de grijă în continuare.
Crima de la Tulnici i-a șocat până și pe anchetatori, care spun că rar le-a fost dat să vadă atâta cruzime. Chipul și întreg capul victimei erau strivite de multitudinea de pumni și picioare pe care bătrânul le-a primit de la cei doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?