Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Traian Băsescu aruncă un blam nejustificat asupra judecătorilor acestei ţări


Președintele României aruncă un blam colectiv nejustificat și extrem de grav asupra judecătorilor acestei țări, consideră Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR).
Potrivit unui comunicat de presă semnat de președintele UNJR, Natalia Roman, transmis luni, Uniunea dezaprobă afirmațiile șefului statului potrivit cărora ‘niciodată justiția vreunui stat al Uniunii Europene nu a făcut atâta rău țării pentru care lucrează cât a făcut justiția română’, considerând că prin aceste afirmații președintele aruncă un blam colectiv nejustificat și extrem de grav asupra judecătorilor acestei țări.
‘Președintele țării tinde să confunde instituții și probleme punctuale ale sistemului cu sistemul în sine, desființând astfel prin declarații publice de o vehemență de neegalat, credibilitatea actului de justiție efectuat zi de zi în instanțele de judecată din Romania și creând o presiune inadmisibilă asupra acestora’, se arată în comunicat.

UNJR precizează că recenta afirmație a șefului statului a fost generată de ‘activitatea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) – tergiversarea dosarelor de mare corupție’ în contextul discuțiilor purtate de aderarea la spațiul Schengen și survine declarației președintelui Băsescu din decembrie 2010 potrivit căreia ‘CSM a făcut foarte mult rău românilor și României’.
‘Chiar dacă UNJR recunoaște vulnerabilitățile subliniate de președinte – antamându-le în mod public cu alte ocazii – nu poate trece cu vederea caracterul grav al unei culpabilizări colective. ÎCCJ reprezintă vârful sistemului judiciar și este firesc ca problemele sale să fie vizibile. Nu considerăm însă că este firesc ca umbra aruncată de probleme totuși punctuale ale vârfului sistemului să acopere eforturile făcute de ceea ce înseamnă corpul sistemului, baza sa, respectiv judecătorii ce judecă în mod profesionist anual sute sau mii de dosare, efort recunoscut în alte ocazii de însăși domnia sa’, se mai arată în comunicat.

UNJR solicită CSM să își îndeplinească rolul constituțional, acela de a apăra independența justiției, de a asigura atât o selecție transparentă și obiectivă a judecătorilor la ICCJ, care să garanteze numirea unor judecători integri și profesioniști, rezolvarea problemelor de integritate din sistem acolo unde este cazul, cât și luări de poziție ferme față de acuzații grave ale factorilor de decizie din România, mai ales atunci când acestea vin din partea președintelui României.
‘UNJR va respinge întotdeauna criticile și afirmațiile fără temei, justificate exclusiv din rațiuni politice  care ignoră munca judecătorilor, a procurorilor și a personalului auxiliar din justiție, în ansamblu, generalizând regretabil derapaje punctuale și transformându-le în eșecuri ale unui întreg sistem’, conchide Natalia Roman, citată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?