Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

În Christchurch s-a prăbuşit o clădire


Christchurch, al doilea oraș ca importanță din Noua Zeelandă, deja devastat de două seisme în ultimele zece luni, a fost afectat luni de o serie de cutremure, care, potrivit primelor informații, nu s-au soldat cu victime.
Orașul a fost afectat luni la prânz de un cutremur cu magnitudinea de 5,2, care a avut epicentrul la zece kilometri de Christchurch și hipocentrul la o adâncime de 11 kilometri. Câteva minute mai târziu, un alt seism s-a produs, mai violent, cu magnitudinea 6, având epicentrul la 14 kilometri de oraș și hipocentrul la 11 kilometri.
„Serviciile de salvare au intervenit imediat, dar este încă prea devreme pentru a confirma dacă există răniți”, a declarat primarul orașului, Bob Parker.
„Sper că informațile care îmi parvin despre răniți se referă la răni ușoare”, a afirmat el la Sky News.

O clădire s-a prăbușit în centrul orașului, în mare parte părăsit după cutremurul de la 22 februarie, și nici o persoană nu a fost găsită sub dărâmături, a precizat un purtător de cuvânt al poliției.
Al doilea seism, cu magnitudinea 6, a determinat poliția să evacueze o parte din ceea ce se numește „zona roșie”, în centrul orașului.

Poliția le-a cerut locuitorilor să verifice dacă vecinii lor și apropiații sunt în stare bună și le-a recomandat să rămână în case. Dar mulți au ieșit pe stradă pentru a merge la apropiații lor sau pentru a încerca să se întoarcă acasă. Compania de electricitate Orion a anunțată că 54.000 de locuințe sunt private de curent electric.

Christchurch a fost afectat de două cutremure mari în ultimele luni. La 22 februarie, un seism cu magnitudinea de 6,3 a provocat moartea a 181 de persoane, acesta fiind cel mai violent înregistrat în țară în ultimii 80 de ani.
La 4 septembrie 2010, orașul a fost afectat de un cutremur cu magnitudinea 7, care nu s-a soldat cu morți, dar a provocat pagube importante.
Noile cutremure intervin în ziua în care începe o anchetă privind prăbușirea unui imobil din centrul Christchurch, care s-a soldat cu moartea a 106 persoane, între care 65 de studenți străini, în timpul seismului din februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?