Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Investiţii noi la Panciu


În viitorul apropiat, administrația locală pănceană dorește să implementeze două investiții importante pentru comunitate. Prima dintre ele vizează amenajarea unui complex de agrement, iar cea de-a doua, construirea unei centrale fotovoltaice pentru obținerea energiei electrice prin conversia energiei solare.
Complexul de agrement, corespunzător proiectului intitulat „Construire complex de agrement turistic Panciu – Proiect pentru dezvoltarea durabilă a  turismului păncean”, va fi amplasat pe o suprafață de 37.804 metri pătrați, în zona dintre străzile Angerului și Ecaterina Varga. Concret, acesta se va întinde din spatele benzinăriei aflată la intrarea în oraș, până în spatele Pieței Agroalimentare, în zona corespunzătoare noilor ansambluri de locuințe sociale. Obiectivele care se vor realiza în cadrul investiției vor fi: un complex de piscine și bazine de kinetoterapie, o sală pentru activități de agrement, terenuri de sport, precum și spații de agrement cu reconsiderare peisagistică, pentru copii și vârstnici. Investiția, care ar urma să se realizeze cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, va ajuta și la fluidizarea traficului în zonă, datorită celor patru benzi de circulație prevăzute în proiect, precum și  la amenajarea a nu mai puțin de 300 de locuri de parcare pentru autoturisme.

Energie electrică obținută prin conversia energiei solare

Cel de-al doilea proiect se referă la obținerea energiei electrice din surse alternative, cu ajutorul unei centrale fotovoltaice, cu o putere de 0,99 MW. La începutul acestui an, Consiliul Local a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru atragerea în intravilan a unei suprafețe de 5 hectare, situată pe DJ 204E, pe care va fi realizată investiția. Primarul Ion Petre a declarat că obiectivul se va realiza cu fonduri nerambursabile și că va produce energie electrică prin conversia energiei solare. „Vor fi  trei centrale și una dintre ele va fi a Primăriei, care ar urma să consume 1 MW/h cu iluminatul public și instituțiile publice”, a precizat edilul.
De menționat că, la sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Panciu, titulara celor două proiecte, a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea (APM) emiterea acordului de mediu în vederea continuării procedurilor de realizare a centralei fotovoltaice. Tot săptămâna trecută, APM a hotărât continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare a proiectului privind complexul de agrement, pentru care autoritatea de mediu a mai decis că nu este necesară nici efectuarea evaluării impactului asupra mediului și nici evaluarea adecvată pentru această investiție. Proiectul deciziei și motivele acesteia pot fi consultate la sediul APM Vrancea  din Focșani, str. Dinicu Golescu nr.2, în zilele de luni-joi, între orele 8.00-16.00, vineri, între orele 8.00-14.00, precum și la adresa de internet http://apmvn.anpm.ro. De asemenea, publicul interesat poate înainta comentarii sau observații cu privire la această decizie, până pe data de 17 iunie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?