Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primarul a încheiat în aplauze dezbaterile pe bugetul din 2012


Ultima întâlnire a reprezentanților administrației locale cu cetățenii Municipiului Focșani, pentru dezbaterea bugetului pe anul 2012, s-a încheiat în aplauze. Cartierul Mândrești a fost gazda discuțiilor de ieri.
După ce directorul economic al Primăriei, Natașa Nemeș, a prezentat planul de cheltuire a banului public pentru anul care vine, cei aproximativ 20 de locuitori din Mândrești prezenți au avut ocazia să ceară lămuriri și să propună soluții. Cea mai stringentă problemă a fost cea a gunoiului menajer, fapt pentru care primarul Decebal Bacinschi a promis că va încerca reducerea tarifului actual. „La noi, apa este la fel de scumpă ca gunoiul. Eu dau patru sau șase saci de gunoi pe lună și plătesc 20 de lei. Alții, care nu au contract încheiat pentru ridicarea gunoiului, vin și pun la noi la poartă. Nu pot să stau acum să păzesc sacul de gunoi, să nu vină cineva să mi-l umple. Unii sunt și fraieri, și în loc să dea foc la iarba uscată o pun în sacul de gunoi”, a spus un cetățean, prezent în sala Åžcolii Generale din Mândrești.
Bacinschi a încercat să le explice oamenilor exact itinerariul pe care îl au sacii de gunoi menajer, dar a promis și o eventuală scădere a prețului, dacă bugetul permite. „Pentru faptul că s-a desființat rampa de la Golești, acum suntem nevoiți să ducem gunoiul la Haret. Asta înseamnă costuri de transport. Cu ajutorul directorului de la CUP Salubritate, am realizat o stație de sortare și, dacă ne va pemite bugetul, vom încerca să reducem costurile pentru ridicarea gunoiului”, a precizat primarul. Totodată, el le-a mai promis cetățenilor și amplasarea unor pubele pentru gunoi selectiv.
O altă problemă pentru care primarul și-a cerut scuze a fost cea a lipsei apei curente și a canalizării. Astfel, Bacinschi le-a explicat oamenilor, alături de Vasilescu, ce se întâmplă cu proiectul de alimentare cu apă. „Alimentarea cu apă a fost scoasă la licitație și una dintre firmele care nu au câștigat încearcă să tergiverseze procedura prin depunerea unei contestații. Am avut termen pentru pronunțarea instanței, dar s-a amânat pentru 22 iunie. Noi sperăm ca la 1 septembrie să începem lucrările”, a precizat Gheorghe Vasilescu. Tot directorul CUP le-a explicat cetățenilor și modul cum va fi realizat proiectul. El a arătat că rețeaua de canalizare va prelua doar apa uzată, iar cea de ploaie va fi colectată în mod natural. „Avem un proiect care se numește «Plan Integrat de Dezvoltare Urbană» care va merge în paralel cu cel de alimentare cu apă și canalizare. Prin acest proiect, vom realiza rigole și vom direcționa apa de ploaie undeva pe câmp”, a răspuns Bacinschi nemulțumirilor cetățenilor, îngrijorați că apa de ploaie nu va avea unde să se scurgă.
Cu toate că fiecare a avut nemulțumiri față de modul în care arată Cartierul Mândești, la final, cei prezenți l-au aplaudat pe Bacinschi pentru răbdare, dar și pentru proiectele ce urmează a fi implementate. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?