Un preot a fost amenințat cu cuțitul la gât și înjurat, în această după amiază, la ieșirea din Spitalul Județean de Urgență. Potrivit martorilor, preotul, în vârstă de aproximativ 35 de ani, ar fi fost în vizită la o persoană internată în spital, iar la ieșire, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, s-ar fi luat de el, adresându-i cuvinte jignitoare și chiar punându-i cuțitul la gât. Oamenii care au auzit strigătele și scandalul au ieșit repede din spital și l-au scos pe preot din mâinile agresorului „Noi eram undeva la etajul IV în vizită la cineva și am auzit scandal și am coborât. Persoana asta vorbea urât preotului, cu înjurături, a trecut pe lângă gardian, gardianul nu i-a spus nimic. Când mai avea 10 metri să iasă pe ușa spitalului a scos un cuțit de vreo 15 cm și i l-a pus la gât preotului, care era să moară de frică. I-am spus gardianului să sune la 112 și a spus că pe el nu l-a informat nimeni”, ne-a povestit unul din martori. Acesta ne-a mai precizat că preotului i-ar fi frică să meargă la poliție și să depună plângere.
Conform unor surse din spital, doi bărbați s-ar fi certat în curtea spitalului, iar preotul ar fi trecut printre ei. Unul dintre bărbați l-ar fi agresat verbal pe preot, iar după apariția celor de la pază, cei doi scandalagii au ieșit din curtea spitalului, iar preotul a rămas fiind foarte speriat.
Până la această oră poliția nu a fost informată cu privire la cele petrecute.