Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

S-au bătut pentru femei


Doi bărbați din Mărășești au fost trimiși în judecată de procurorii vrânceni după ce ar fi bătut alți doi bărbați care s-ar fi luat de două prostituate din zona Călimănești. Potrivit anchetatorilor, victimele care circulau cu un camion cu lemne ar fi intrat în legătură cu fetele la un bar, moment în care Dumitru D., de 35 de ani l-a luat pe unul dintre ei la bătaie afară în timp ce prietenul său, Petrică L., de 31 de ani a lovit un altul în incinta unui bar. Potrivit rechizitoriului, faptele s-au petrecut în data de 6 noiembrie 2010. Primul dintre ei și-a scos bâta din portbagajul mașinii și i-a aplicat victimei mai multe lovituri în urma cărora aceasta a avut nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale. În tot acest timp, prietenul său îl bătea pe celălalt individ în incinta barului. Victima, în acest caz, a scăpat numai cu 7-8 zile de îngrijiri medicale. Din cauza zonelor vitale unde au fost aplicate loviturile și a modului în care au fost bătute cele două victime, procurorii au încadrat fapta la tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?