Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Atenţie la căpuşe!


În ultimele două săptămâni, au ajuns la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Focșani alți trei vrânceni mușcați de căpușe. Potrivit medicilor, victimele au fost adulți iar cazurile nu au fost grave, pacienții putând părăsi unitatea spitalicească după ce au primit îngrijirile medicale afe-rente. Vă reamintim că în prima săptămână a lunii iunie, alți opt vrânceni au fost mușcați de căpușe, dar, din fericire, nu au fost cazuri grave. Pentru evitarea îmbolnăvirilor, medicii recomandă să nu ne așezăm direct pe iarbă și să purtăm îmbrăcăminte care să ne acopere mâinile și picioarele. Potrivit doctorilor, căpușa adultă poate fi văzută cu ochiul liber și trebuie scoasă imediat. Ei spun că fiecare persoană care a scos o căpușă de pe corpul său trebuie să consulte imediat un medic, mai ales dacă apar  simptome, cum ar fi dureri musculare, nas înfundat, transpirații, așa-numita gripă de vară sau o înroșire la locul mușcăturii. Medicii atenționează ca înlăturarea căpușei să nu se facă cu mâna ci, fie cu o lingură încălzită, care trebuie aplicată pe căpușă, fie cu un tampon îmbibat în ulei. Ulterior, rana se va curăța cu un dezinfectant și se va aplica o cantitate mică de unguent triplu antibiotic, după care mâinile se vor spăla foarte bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?