Săptămâna trecută, Åcoala „Mihail Armencea” din Adjud a primit vizita unei delegații formate din Otilia Apostu, asistent de cercetare în cadrul Institutului de Åtiințe ale Educației, și inspectorul de minorități de la Inspectoratul Åcolar Județean, Ana Gavrilescu. Scopul vizitei a fost acela de a se constata dacă școala adjudeană îndeplinește condițiile pentru includerea în proiectul „ZEP”, adică Zonele de Educație Prioritară.
Sistemul Zonelor de Educație Prioritară (ZEP) este un ansamblu de măsuri întreprinse în vederea sprijinirii acțiunilor educative în zonele în care condițiile economice și sociale constituie obstacole pentru reușita școlară a elevilor. Proiectul se adresează elevilor cu risc de abandon școlar și părăsirea timpurie a cursurilor școlare din diverse motive.
Includerea în acest proiect a Åcolii „Mihail Armencea” ar fi o etapă destul de importantă și avantajoasă pentru unitatea școlară din Adjud, după cum spune directoarea Reta Strat.
Efectul proiectului este de creștere a nivelului indicatorilor privind participarea la educație, ameliorarea rezultatelor școlare, îmbunătățirea calității resurselor umane și mate-riale ale școlii.
Ca program pilot, sistemul ZEP poate reprezenta una din soluțiile pe termen lung pentru managementul comunităților multietnice și pentru combaterea margi-nalizării.