Anul 2010 a fost al doilea cel mai cald de la sfârșitul secolului al XIX-lea, anunță un raport al Agenției americane de monitorizare a oceanelor și atmosferei, care confirmă astfel tendința de încălzire a planetei.
Potrivit raportului publicat marți de National Oceanic and Atmosphe-ric Administration (NOAA), temperatura terestră medie a fost, în 2010, cu circa 0,62 grade mai caldă decât media secolului al XX-lea. 2010 se situează astfel pe locul al doilea în topul celor mai calzi ani, după anul 2005, de la momentul în care temperaturile au început să fie monito-rizate, în 1880. „Mai mulți indicatori au condus la aceeași concluzie: de la cel mai înalt strat al atmosferei până la străfundurile oceanelor, planeta continuă să se încălzească”, se subliniază în raportul NOAA. Multe fenomene meteorologice sezoniere foarte cunoscute – precum El Nino – au o influență semnificativă asupra climatului de-a lungul anului, spun autorii raportului. Însă o analiză mai aprofundată a indicatorilor arată faptul că există o tendință clară, în ultimii cinci ani, de modificare climatică globală. Acest raport anual, realizat în colaborare cu Societatea americană de meteorologie (AMS), este o compilare a observațiilor și măsurătorilor făcute de 368 de specialiști din 45 de țări. El furnizează date detaliate, actualizate anual, despre indicatorii climatici mondiali, evenimente meteorologioce majore și alte informații legate de climatul tuturor continentelor.
Studiul arată astfel că temperaturile anuale medii din Arctica au continuat să crească de circa două ori mai repede decât la latitudinile cele mai joase.