Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Dosare penale pentru şoferi


La finele săptămânii trecute, patru șoferi s-au ales cu dosare penale pentru că au fost depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice sau cu permisele de conducere suspendate. Astfel, sâmbătă după-amiază, la ora 17.30, în Focșani, a fost depistat Alexandru G., de 23 ani, din localitate, care conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere suspendat. Polițiștii i-au întocmit tânărului dosar penal. Câteva ore mai târziu, în comuna Pufești, a fost depistat Vasile S., de 47 ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor cu remorcă, ambele neînmatriculate. La Panciu, un bărbat de 39 de ani, din județul Olt, a fost depistat la volanul unui microbuz, deși înainte consumase o cantitate însemnată de băuturi alcoolice. Aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,72 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åži polițiștii din Focșani au depistat în trafic un șofer aburit de alcool. Duminică dimineață, la ora 5.00, mașina condusă de Ionuț M., de 25 de ani, a fost trasă pe dreapta pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge și i s-a întocmit și dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?