Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Bobocii „cuzişti“ sărbătoresc admiterea la… piscină


Bobocii de clasa a IX-a de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani vor fi răsplătiți de conducerea acestei unități de învățământ, cu o intrare gratuită la… piscină. Supriza ce le va fi oferită copiilor chiar mâine, se dorește a fi o răsplată pentru rezultatele bune pe care le-au obținut la Examenele Naționale și care le-au permis să fie admiși la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, unitate de învățământ care se află în topul celor mai bune din județ, ba chiar din țară. Surpriza va fi anunțată astăzi, când se organizează o ședință cu părinții noilor „cuziști”.
Tot astăzi, părinții vor fi informați și cu privire la noua ținută vestimentară ce va fi introdusă la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, începând cu anul școlar 2011-2012. Demersul este susținut de Asociația Părinților din Colegiul Național „AI Cuza”, ai cărei reprezentanți vor fi și ei prezenți la ședința de astăzi, pentru a le oferi părinților și bobocilor posibilitatea de a li se alătura asociației.
Înainte de baia în piscină, elevii de clasa a IX-a își vor da întâlnire la sediul colegiului. Ei vor discuta despre noile ținute, pe care le vor purta la cursuri, din toamnă. „Vacanța de vară vine cu cadouri pentru bobocii care au intrat la Colegiul Național «Al. I. Cuza» din Focșani. Pentru toți elevii de clasa a IX-a, conducerea Colegiului oferă o intrare gratuită la Aqualand. Bobocii intrați la Colegiu sunt astfel răsplătiți pentru rezultatele foarte bune de la Examenul Național și din cei patru ani de gimnaziu, reflectate în mediile mari de admitere. Elevii se vor deplasa la piscină unde vor putea petrece, pentru a se cunoaște mai bineș în cadrul unei zile de vacanță cu soare, muzică, dedicații și voie bună”, a precizat Gabriela Obodariu, cadru didactic la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?