Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Vali Elisei Ardean a luat Supercupa cu Oltchim Rm. Vâlcea


Campioana la handbal feminin, formația Oltchim Râmnicu Vâlcea a câștigat la Cluj, Supercupa României, după ce a învins în finală formația HC Zalău, scor 33-26 (18-13), obținând astfel trofeul cu numărul 31 din competițiile interne. Printre marcatoarele echipei vâlcene s-a aflat și handbalista vrânceană Vali Elisei Ardean. Marcatoarele Oltchimului: Stanca 5 goluri, Jovanovici 4, Ardean-Elisei 4, Brădeanu 4, Nechita 4, Manea 3, Managarova 2, Curea 2, Chirilă 2, Ozel 2, Fiera un gol. Oltchim a câștigat primul trofeu al sezonului 2011-2012, în care mai are drept obiective jucarea finalei Ligii Campionilor, câștigarea titlului național și a Cupei României. În semifinale, Oltchim a trecut de CSM București (45-25). FR Handbal a organizat pentru prima dată competiția, care poartă în 2011 și numele de Cupa Clujului, dar aniversează și 75 de ani de existență ai forului de specialitate. La Supercupa României au participat primele patru clasate din Liga Națională, în sezonul 2010-2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?