Maddox, fiul cel mare al cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, a primit primul său rol într-un film, urmând să fie protagonistul lungmetrajului „Battling Boy”. Maddox, în vârstă de 10 ani, va juca rolul principal în acest lungmetraj inspirat dintr-un volum de benzi desenate.Filmul „Battling Boy” va fi produs de Plan B, compania de producție a tatălui său, Brad Pitt. „Filmul are la bază un volum de benzi desenate despre fiul cel tânăr al unui zeu, care își părăsește casa lui din vârful unui munte pentru a se lupta cu niște monștri. Filmul va fi produs de Plan B, compania de producție cinematografică a lui Brad Pitt. Maddox trăiește, mănâncă și respiră pentru volumele de benzi desenate, iar Brad și Angelina s-au gândit că el ar fi perfect pentru rolul principal din acest film”, a declarat o sursă pentru publicația Daily Star. Angelina l-a lăudat într-un interviu anterior pe Maddox – cel mai mare dintre cei șase copii ai cuplului -, spunând că el este „un adevărat intelectual”. „Maddox este un adevărat intelectual, iar eu nu am niciun merit genetic pentru asta. Este foarte bun la școală, mai ales la istorie. Crede că ar putea să devină scriitor sau ar putea să călătorească prin lume, pentru a învăța despre celelalte culturi și civilizații”, a spus actrița americană.
Un alt copil al cuplului Jolie-Pitt, Shiloh, are deja la activ un rol, apărând alături de tatăl său în lungmetrajul „Strania poveste a lui Benjamin Button”, pe când avea doar 10 luni. Angelina Jolie și Brad Pitt au împreună șase copii, trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.