Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Zilele comunelor Milcovul şi Obrejiţa


Două localități din Vrancea, Milcovul și Obrejița își sărbătoresc, astăzi, zilele comunei. Chiar dacă nu este ziua comunei și la Vrâncioaia, inima Vrancei va fi sărbătoare, marcând astfel Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sîntămaria Mare. Adormirea Maicii Domnului, una dintre marile sărbători ale bisericii creștine, prăznuită în 15 august, marchează trecerea de la vară la toamnă și totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

La șapte ani de la reînființare, comuna Obrejița sărbătorește, azi, Ziua Comunei. Manifestările vor debuta tot la ora 15.00, cu lansarea monografiei loca-lității scrisă de colonelul în rezervă Gheorghe Ionescu. După acest eveniment va urma un program artistic de muzică populară, momente vesele, magie și iluzionism. „Este un moment important pentru noi, mai ales că sărbătorim șapte ani de la reînființarea localității și trei ani de când serbăm ziua comunei. Avem lansarea monografiei rea-lizată de domnul colonel în rezervă Gheorghe Ionescu după care ne vom destinde la un pahar de vorbă, un mititel și o bere rece. Îmi doresc ca alături de toți locuitorii din Obrejița să trecem mai ușor peste necazurile de zi cu zi și să ne întindem o mână de ajutor atunci când va fi nevoie. Îi invit pe toți să fie alături de noi la această sărbătoare a localității”, a spus Nicu Pardos, primarul din Obrejița.
În comuna Milcovul odată cu ediția din acest an va avea loc și inaugurarea unui drum comunal asfaltat pe o lungime de 1,1 kilometri.  Deschiderea manifestărilor va începe în jurul orelor 15.00, după care va urma un program artistic de muzică populară și ușoară pentru cei mai tineri locuitori ai Milcovului. Nu vor lipsi comercianții, berea rece și mititeii.

Lansare de carte la Vrâncioaia

Chiar dacă nu este ziua comunei și la Vrâncioaia, inima Vrancei va fi sărbătoare, marcând astfel Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sîntămaria Mare. Primarul Ionică Danțiș a spus că, de dimineață, lumea va fi invitată la biserica din satul Poiana care își serbează hramul. Începând cu ora 11.00 va avea loc sfințirea unei troițe în același sat. După sfințire, va avea loc lansarea unui volum de poezii scris de Catrina Danciu, un artist popular din satul Poiana. Evenimentul va avea loc în curtea casei autoarei, care la cei aproape 80 de ani își va vedea visul împlinit. „Avem mai multe evenimente în localitate, respectiv în satul Poiana. Nu facem altceva decât să fim alături de oameni să sărbătorim cu ei și să ne bucurăm că mai găsim și clipe frumoase. Avem hram la biserică, apoi sfințirea troiței și lansarea volumului de poezii. Este un moment important în viața comunei noastre și îl vom aniversa așa cum se cuvine”, a spus Ionică Danțiș, primarul de la Vrâncioaia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?