Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Sursa de apă din balcon, o oază de linişte


Foarte multe persoane își doresc să stea la casă și să aibă o grădină sau un spațiu verde, în care să curgă o mică sursă de apă, indiferent cât de mic ar fi acesta. Însă din nefericire, nu toți au parte de toate aceste lucruri minunate. Totuși, cu puțină creativitate o oază de liniște putem avea chiar în balconul apartamentului. Tot aici putem amenaja și un mini-lac sau o mini-cascadă. Pentru acestea avem nevoie de niște recipiente, iar pentru a ne apropia cât mai mult de un cadru natural, ar fi bine ca acestea să fie din ceramică. Pe fundul acestora se așează un strat de pământ care se regăsește într-un lac sau într-un eleșteu, iar apoi se plantează plantele de apă. Stratul de pământ va fi mai apoi acoperit cu pietriș.

Plante specifice acestui tip de biotop

Există pentru aceste mini-lacuri din balcon plante specifice. Spre exemplu, ne putem bucura de frumusețea nuferilor „Nymphaea pygmaea”. Totuși, trebuie să ținem cont de un lucru: aceste plante sunt foarte sensibile la frig, de aceea, iarna trebuie să avem grijă să le acoperim într-un fel sau altul. Mini-lacurile pot fi pe parcursul verii puțin problematice, mai ales dacă stau în bătaia soarelui întreaga zi. Apa se evaporă, iar aceasta este în pericol de a seca. De aceea este bine să avem în permanență pregătită o găleată cu apă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?