Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Lovit de vecin cu toporul în cap


Un bărbat din Fitionești a fost bătut crunt, în noaptea de luni spre marți de consăteanul său. Agresiunea a avut loc chiar în casa victimei, Ionel G., care a fost lovită în cap cu un topor. „Nici nu am avut timp să mă apăr, m-a luat pe nepregătite. Era pe la 11-12 noaptea și mă culcasem. A spart geamurile și ușa de la intrare, a intrat peste mine și a început să mă lovească mai întâi peste față, după care mi-a dat cu toporul în cap”, ne-a povestit acesta.  El ne-a mai spus că bătăușul venise însoțit și de un tânăr, dar nu-și mai amintește dacă și acesta l-a lovit sau nu. Nu-și imaginează ce anume l-a făcut pe consăteanul său să recurgă la violență, deși a recunoscut că relația lor nu era una tocmai bună. „Am lucrat la el, la stână, dar pentru că nu prea mă plătea, i-am zis că plec. Luni, am avut o ceartă, când m-a și amenințat. Vroiam să mă duc marți să-l reclam la poliție, dar n-am mai ajuns, pentru că noaptea a intrat peste mine în casă, mi-a spart geamurile și ușa de la intrare, apoi m-a bătut”, ne-a mai relatat el.
După conflict, bărbatul a zăcut mai multe ore în stare de inconștiență, fiind găsit abia marți dimineață, de o vecină. „Ne-a spus să venim repede că Ionel a fost bătut și e mai mult mort decât viu. În drum spre Fitionești, am sunat la ambulanță, care a ajuns odată cu polițiștii, care au venit să vadă ce se petrecuse acolo. Ionel a fost adus întâi la Panciu, iar de acolo a fost trimis la Spitalul Județean, pentru că fusese lovit în cap și erau necesare și alte investigații”, ne-a declarat cumnatul victimei. Acesta s-a arătat, însă, nemulțumit de faptul că medicii de la Focșani nu l-au și internat pe Ionel, deoarece, în opinia sa, rănile căpătate în urma agresiunii sunt greu de îngrijit la domiciliu. 

Agresorul, cunoscut ca scandalagiu

Se pare că agresorul, Gheorghe S., nu este la prima faptă de acest gen. Oamenii din sat spun că, în urmă cu mai mulți ani, bărbatul ar fi lăsat infirm un băiețel, pe care l-ar fi lovit cu un cuțit în ochi.
Pe de altă parte, primarul Iordache Cazacu, a afirmat că, deși nu îl cunoaște foarte bine pe agresor, nu a auzit ca acesta să aibă o reputație proastă. „Åžtiu că e proprietar de stână, dar nu am auzit să fi făcut vreun rău cuiva. Am aflat și eu despre acest conflict și că Ionel G. ar avea răni grave, dar mai mult nu știu ce să vă spun, e de competența organelor abilitate să lămurească acest caz”, ne-a declarat acesta.
Deși am încercat să-l contactăm și pe Gheorghe S., pentru a-i consemna punctul de vedere, acesta nu a putut fi găsit la domiciliu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?