Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Marian Rădulescu nu va mai fi antrenorul echipei de volei


Federația Română de Volei a anunțat ieri rezultatele testării pentru obținerea licenței Campionatului Național 2011-2012, desfășurată la Constanța în  luna iulie. Printre cei care au participat la examen s-a aflat și Marian Rădulescu, antrenor al echipei feminine de la CSM 2007 Focșani, dar acesta a fost respins. În aceste condiții, postul de tehnician principal al formației de pe Milcov în campionatul 2011-2012 al Diviziei A2 va fi deținut de jucătoarea Romina Coman. După ce a ratat promovarea în Divizia A1, echipa CSM 2007 Focșani ar fi putut totuși să participe din nou în primul eșalon al țării, dar conducerea clubului de pe Milcov a trimis Federației Române de Volei o cerere prin care și-a manifestat intenția de a evolua în al doilea eșalon, din cauza si-tuației financiare precare. Pentru a pregăti cât mai bine noul sezon competițional, voleibalistele grupării focșănene vor efectua în zilele următoare un stagiu de pregătire la Gălăciuc. Echipa antrenată de Romina Coman se află în serie cu formațiile Rapid București, Penicilina Iași, Clubul Sportiv Åžcolar 5 București, CSM Tîrgoviște, Concordia Chiajna, CSM Comision Brăila și Clubul Sportiv ProVolei Botoșani. În prima etapă a campionatului, programată pe 1 octombrie, CSM 2007 Focșani va juca în deplasare împotriva formației din Chiajna. Primele două clasate la finalul campionatului vor participa la barajul pentru promovarea în Divizia A1.

Programul Focșaniului în turul Diviziei A2:
– 1 octombrie, în deplasare cu Concordia Chiajna,
– 8 octombrie, acasă cu CSM Comision Brăila,
– 15 octombrie, în deplasare cu CS ProVolei Botoșani,
– 22 octombrie, în deplasare cu Penicilina Iași,
– 29 octombrie, acasă cu CSM Tîrgoviște,
– 5 noiembrie, în deplasare cu Rapid București,
– 12 noiembrie, acasă cu CSÅž 5 București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?