Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

DN2D, năpădit de bălării de peste un metru


Lucica Chiper, directorul Secției de Drumuri Naționale Vrancea, nu știe ce drumuri are în administrare și lasă de izbeliște DN 2D Focșani-Tulnici-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Brașov. Sectorul din DN 2D Focșani-Bîrsești, care a fost predat, în octombrie 2010, către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) este năpădit de bălării care au pe alocuri înălțimea de peste un metru și care ascund practic indicatoarele rutiere. Situația se datorează faptului că Secția de Drumuri Naționale Vrancea (SDN) nu curăță iarba de pe marginile drumului așa cum o cer normativele în domeniu deși dispune de utilaje dotate cu mecanisme pentru tăierea ierbii și a buruienilor. Practic, în orice moment un șofer poate provoca o tragedie deoarece nu poate vedea indicatoarele rutiere. În schimb, șeful de la SDN spune că drumul este în grija constructorului. Guvernul Boc demonstrează astfel nu numai că este singurul guvern care a sistat toate investițiile, dar nici măcar nu execută lucrări de întreținere la acele investiții pe care le are în administrare prin intermediul instituțiilor statului. Se poate spune că ce a reușit să facă Marian Oprișan pentru vrânceni, la capitolul investiții, portocalii nu pot nici măcar să le curețe de bălării.

DN 2D, Focșani-Tulnici-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Brașov, drum modernizat în întregime pe sectorul Focșani-Bîrsești, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, este năpădit de ierburi și bălării. Ierburile au pe alocuri înălțimea de peste un metru și ascund practic indicatoarele rutiere. De exemplu, șoferii nu pot vedea că urmează o curbă periculoasă sau că intră într-o zonă în care viteza este limitată la 70 kilometri/oră. Situația se datorează faptului că Secția de Drumuri Naționale Vrancea (SDN) nu taie iarba de pe marginile drumului așa cum o cer normativele în domeniu. Mai mult, mașinile nu pot fi scoase în afara părții carosabile deși configurația terenului ar permite-o, deoarece toate terenurile de la marginea carosabilului sunt pline cu bălării și, pe alocuri chiar arbuști, cu o înălțime de peste un metru. Aceasta în condițiile în care SDN dispune de utilaje dotate cu mecanisme pentru tăierea ierbii și a buruienilor.

Åžeful Secției de Drumuri Naționale, prins cu minciuna

Contactată de reporterii noștri, Lucica Chiper, directorul SDN Vrancea a încercat să paseze responsabilitatea către societatea UMB Spedițion, cea care execută lucrări de modernizare pe DN 2D, precizând că această societate ar trebui să execute și aceste lucrări deoarece  „s-a făcut doar recepția la terminarea lucrărilor și nu și recepția finală”. „UMB Spedition trebuie să execute aceste lucrări deoarece acest drum se află încă în administrarea acestei societăți”, a susținut Lucica Chiper.
Însă directorul minte deoarece, în octombrie 2010, conducerea CNADNR a venit în Vrancea unde a anunțat finalizarea primului tronson din DN 2D și preluarea drumului în admnistrarea companiei.
Modul în care este întreținut acest drum modernizat la standarde europene arată clar de câtă nepăsare, indolență și prostie dau dovadă actualii guvernanți și reprezentanții lor din teritoriu. Politrucii portocalii sunt slab pregătiți și au ajuns să conducă diverse instituții sau societăți, doar pentru că au lipit afișe cu PDL. Aceștia, în loc să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a întreține puținele drumuri care au fost modernizate grație administrației PSD și nenumăratelor demersuri făcute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care este și inițiatorul acestui proiect, dau vina pe constructorul care a modernizat acest drum. Åži în acest context se poate spune că ce a reușit să facă Marian Oprișan pentru vrânceni, la capitolul investiții, portocalii nu pot nici măcar să le curețe de bălării.

Intervențiile lui Oprișan au transformat proiectul în realitate

Procedurile de moder-nizare a acestui drum au început din decembrie 2002, când a fost publicat anunțul de intenție în Monitorul Oficial. Ulterior, pe 12 martie 2003, a fost selectată socie-tatea Solel Boneh Internațional, pentru a realiza lucrarea. În 2004, au fost realizate studiul de fezabilitate și proiectul de execuție, pentru care au fost cheltuiți 2,5 milioane de euro, iar lucrările ar fi trebuit demarate în 2005. Numai că Guvernul Tăriceanu a boicotat acest proiect și a renunțat la parteneriatul public-privat încheiat cu societatea Solel Boneh Internațional.
După zeci de demersuri și zeci de memorii depuse la Guvern și ministerele abilitate de către Marian Oprișan, proiectul a fost reluat în 2007, dar cu finanțare integrală de la bugetul de stat, etapizat, până în anul 2013. Mai exact, este vorba de o întârziere de aproape 10 ani a acestui proiect, iar finalizarea lui depinde de cât de multe resurse financiare reușesc guvernanții să atragă la bugetul de stat.

50 de kilometri de drum au fost complet modernizați

În urma acestor intervenții, au fost modernizați și reabilitați primii 50 de kilometri din DN 2D, Focșani-Vidra-Ojdula-Tîrgu Secuiesc-Brașov. Sectorul de drum Focșani-Bîrsești are două benzi de trafic a câte 3,5 metri  fiecare, două benzi de încadrare a câte jumătate de metru și încă un metru alocat celor două benzi de acostament, consolidate de o parte și de cealaltă a drumului. În total, partea carosabilă are o lățime de nouă metri.
„Este un produs «Made in România». Îl felicit, în mod special, pe Dorinel Umbrărescu și pe toți salariații companiei UMB Spedition pentru realizarea acestui vis de 50 de ani al vrâncenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.
Întrebat dacă a meritat eforturile pentru realizarea proiectului, Marian Oprișan a declarat: „A meritat fiecare clipă pe care am petrecut-o la Ministerul Transporturilor, fiecare clipă pe care am petrecut-o cu proiectantul, fiecare clipă pe care am petrecut-o pe acest drum cu constructorul. Dar merită să îi mulțumesc, încă o dată, lui Miron Tudor Mitrea împreună cu care am pus bazele acestui proiect de infrastructură determinant pentru județul Vrancea”.

Detalii tehnice

Drumul are o lungime de 118 kilometri, pe care se vor construi sau vor fi modernizate 35 de poduri, cu o lungime totală de 1,2 kilometri. Cel mai lung pod, de 287 de metri, a fost construit peste râul Putna, în localitatea Vidra. De asemenea, au fost sau vor fi construi-te 6 poduri noi, iar la altele patru va fi schimbată complet suprastructura. Vor fi refăcute, în total, 269 podețe și lărgite alte 24. Proiectul prevede reabilitarea sectorului asfaltat și asfaltarea celor 24 de kilometri de drum pe tronsonul Greșu-Ojdula, refacerea zidurilor de sprijin, a sistemelor de colectare și evacuare a apelor meteorice, refa-cerea și modernizarea lucrărilor de corecție a torenților.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?