Bucătăria etiopiană acordă o mare importanță condimentelor prin tradiție, la fel ca și cea italiană, întrebuințând plante cu arome din cele mai variate. Cu un iz asemănător cu al pelinului, dar mai slab în intensitate și mai puțin iute decât al acestuia, se remarcă varnantul.
Pe teritoriul Italiei varnantul intră în alcătuirea lichiorului „grappa con ruta”, câte o crenguță fiind pusă în fiecare sticlă de băutură pentru aspect și aromatizare. Tot în același scop folosesc etiopienii frunzele sale, crude sau uscate înainte, atunci când prepară cafeaua. În rest, se împăca bine cu mâncărurile acide, regăsindu-se în majoritatea sosurilor picante mediteraneene (cu măsline și roșii) laolaltă cu leușteanul, busuiocul și nelipsitul oregano.
Consumată în cantități mari, planta produce intoxicații, însă este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple fiindcă gustul strident și mirosul devin respingătoare înainte să fie ingerată o cantitate periculoasă. Varnantul (Ruta graveolens) face parte și din flora spontană a țării noastre, dar nu este nici pe departe populară în bucătărie, ci numai ca plantă ornamentală și medicinală. Deși provine din părțile Mediteranei face față înghețului, deci se poate cultiva în grădină de toți cei care adoră mănunchiurile de flori mici și galbene care apar la mijlocul verii.
Varnantul este foarte bogat în uleiuri eterice. Macerat în ulei (5-10 zile), varnantul are efect rubefiant și se poate folosi în tratamentul durerilor reumatice pentru frectionarea lentă a zonelor dureroase. Există și un preparat homeopatic, recomandat bolnavilor care prezintă senzație de zdrobire la musculatură și articulații și tendoane dureroase, agravate la frig și umezeală și atenuate la mișcare.
