Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Şoferii scot mai mulţi bani din buzunare pentru anvelope


„Fă-ți iarna car și vara sanie!” spune o vorbă românească, iar șoferii vrânceni mai cumpătați din fire au început deja să se asi-gure ca au toate cele trebuincioase pentru anotimpul rece. Åži au început cu anvelopele la mașini, cele speciale pentru sezonul rece, mai ales că acestea sunt obligatorii și, în plus, s-au mai și scumpit. Oricum, nu strică să te pregătești din timp pentru iarnă.

Unii dintre vrânceni deja au mers  prin magazinele de profil pentru a-și cumpăra anvelope pentru sezonul rece, mai ales că au aflat că de la 1 septembrie prețul acestora s-a majorat. Mai mult, depozitele celor care comercia-lizează aceste produse sunt deja pline cu anvelope pentru iarnă, mai ales că cererea este mare încă de pe acum. „Mi-am luat anvelope all-season de pe la jumătatea lunii august. Auzisem că se vor scumpi și am vrut să fac puțină economie. Mi-am luat din timp pentru că la iarnă este mai greu cu banii, dările fiind mult mai mari decât acum. Am pus câțiva bani deoparte în timpul verii și am reușit să le cumpăr. Le-am luat noi și am dat 900 de lei. Mașina este o necesitate, cel puțin pentru mine care mai mereu sunt plecat și decât să dau amenzi sau să pățesc ceva, am crezut că este mai bine să fac treaba asta din timp ca să nu am probleme”, ne-a spus Matei Grigore.
Comercianții de anvelope spun că vânzările au început încă din luna iulie. Oamenii au început să vină unul câte unul, iar cei cărora le-a convenit prețul și au avut și bani în portofele i-au pus la bătaie. „Vânzările de anvelope de iarnă au început cam din luna iulie a acestui an, în luna august înregistrând chiar o creștere. Cred că mulți dintre cei care au mașini au aflat și de scumpirea anvelopelor care se va produce eșalonat și în următoarele luni. Cred că iarna aceasta, cetățenii vor plăti mai mult cu aproximativ 100 de lei pentru anvelope. Scumpirea se dato-rează majorării prețului cauciucului natural. Nu toate magazinele au scumpit anvelopele începând de ieri, dar vor face acest lucru în perioada următoare. Dacă și noi le luăm mai scumpe anul acesta decât anul trecut, evident că nu le putem vinde la același preț”, ne-a spus reprezentantul unui magazin de profil. Nu toți șoferii au gândit în perspectivă. Unii dintre ei nici nu știu de scumpire și nici nu au trecut prin magazinele de profil să vadă cam câți bani trebuie să scoată din buzunare pentru a-și pune mașinile la punct. „Nu am fost încă să văd cam cât costă, dar știu că îmi trebuie cam un salariu așa ca să-mi echipez mașina pentru iarnă. Până acum nu mi-am luat cauciucuri pentru că am cheltuit banii în concediu. O să văd de acum. Nu am fost prin magazine și nu știu dacă s-au scumpit. Mai am puțin timp să fac și treaba asta”, a precizat Maricel.

Prețul diferă în funcție de dimensiune

Pretul anvelopelor de iarnă diferă, în funcție de dimensiunea acestora. Cei care își cumpără anvelope pentru sezonul rece trebuie mai întâi să se intereseze de prețuri. La anvelopele noi, prețurile variază între 170 de lei bucata și pot ajunge choar și până la 1.000 de lei pe bucată. Pentru că prețurile vor fi și mai piperate în perioada urmatoare, cei care comercializează anvelope oferă și unele facilități. Printre acestea, gratuități precum montajul sau echilibrarea. Unii, mai strânși la buzunar, își cumpără anvelope second-hand, din piață sau chiar din unele magazine care comercializează astfel de cauciucuri.
O altă categorie de anvelope prefe-rată de vrânceni este all season. Acest tip de anvelope sunt acceptate ca anvelope de iarnă, însă cu condiția să fie inscripționate pe pereții laterali cu mențiunea „all season” sau cu o casetă în care sunt incluse simbolurile soare, ploaie și fulg de zapadă. „Am vândut cât de cât, dar mai mult second-hand. Sunt mai ieftine, iar oamenii nu au bani de cauciucuri noi. Scutesc câteva sute de lei dacă își iau second-hand. Noi nu am crescut încă prețurile pentru că mai avem din vechi. În perioada următoare vom mai adăuga și noi ceva. Atâta timp cât și noi plătim mai mult este normal să cerem și mai mult. Nu am făcut vânzări ieșite din comun, dar cât de cât au mers”, ne-a spus Åžtefan, de la un magazin de anvelope din Focșani. 
Modificarea prețurilor la anvelope vine în contextul în care Guvernul a decis că, de la 1 noiembrie anul curent, toți posesorii de autoturisme sunt obligați să-și echipeze vehiculele cu cauciucuri de iarnă sau all season. Proiectul prevede sancționarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă, cu reținerea talonului auto și amendă de până la 4.000 de lei. Textul de lege privind adoptarea Ordonanței Guvernului 5/2011 stabilește că neechiparea cu anvelope de iarnă, precum și cu lanțuri în cazul vehiculelor de transport de marfă de peste 3,5 tone și a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri, atrage reținerea talonului auto și a unei amenzi cuprinse între 2.500 și 4.000 de lei. Sancțiunile cuprind amendă, la care se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor și despăgubirilor pentru pagubele produse în urma accidentelor ca urmare a nedotării corespunzătoare a mașinilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?