România a coborât 10 po-ziții, pe 77, într-un top al competitivității realizat de Forumul Economic Mondial pentru 142 de state și a fost depășită de Bulgaria, iar în Uniunea Europeană se situează pe penultima poziție, înaintea Greciei.
Bulgaria a înregistrat un declin de trei poziții, de pe 71 pe 74, iar România a coborât de pe 67 pe 77. Grecia, cel mai slab plasat stat UE, a pierdut șapte locuri și a ajuns pe 90.
Cei mai problematici factori pentru derularea de afaceri în România sunt, potrivit raportului, nivelul taxelor, birocrația, instabilitatea legislativă, accesul la finanțare, corupția, infrastructura insuficientă, reglementările privind taxele, inflația, etica slabă privind munca în rândul angajaților, forța de muncă inadecvat pregătită, legislația restricitvă pentru piața muncii sau instabilitatea guvernamentală.
România a obținut cel mai slab punctaj în privința inovației, de 2,9 puncte din șapte posibile, unde scorul mai ridicat indică o competitivitate mai bună a economiei. Rezultate slabe au fost înregistrate și pentru infrastructură, 3,4 puncte, respectiv instituții și gradul de sofisiticare al mediului de afaceri, câte 3,5 puncte.
Cele mai bune rezultate au fost consemnate de România la sănătate și educație primară, 5,7 puncte, respectiv climatul macroeconomic, 4,5 puncte.
Pe primele poziții ale clasamentului se situează în ordine Elveția, Singapore, Suedia, Finlanda, SUA, Germania, Olanda, Danemarca, Japonia și Marea Britanie.
În Europa Centrală și de Est, cel mai bine este plasată Estonia (33), urmată de Cehia (38), Polonia (41), Lituania (44), Ungaria (48), Slovenia (57), Turcia (59), Letonia (64), Rusia (66), Slovacia (69) și Bulgaria (74).
România ocupă locul 77, cu 4,08 puncte din șapte posibile. Același punctaj a fost obținut de Filipine și Croația.
În regiune, România devansează, cu excepția Greciei, doar state din afara Uniunii Europene, respectiv Albania (78), Macedonia (79), Ucraina (87), Moldova (93), Serbia (95) și Bosnia-Herțegovina (100). Angola, Burundi, Haiti și Ciad ocupă ultimele patru poziții ale topului.