Grădinița cu Program Prelungit nr.1, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” din Focșani lansează, astăzi, în cadrul proiectului „Cartea prietena mea”, primul număr al revistei școlare „Căsuța voinicilor”. Coordonatorul acestei reviste școlare este educatoarea Nicoleta Avram care, îm-preună cu preșcolarii de la grupa „Voiniceilor”, a pus în practică acest proiect dedicat micilor cititori. Evenimentul se va desfășura în incinta grădiniței, cu începere de la orele 11.00 și reunește preșcolari și școlari, cadre didactice, părinți dar și reprezentanți ai Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”, Fi-liala Sud, ai Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinți” și ai Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea. În cadrul proiectului „Cartea, prietena mea” copiii iau cunoștință de zestrea bibliotecii din clasă și grădiniță dar și a Bi-bliotecii Județene, Filiala Sud. „Revista e o apariție atractivă, bogată în conținut, cu poezii, ghicitori, povestiri, fișe de lucru, interviul ediției, pe fondul prezentării numeroaselor proiecte educative desfășurate cu grupa de preșcolari în grădiniță. Pregătirea pentru școală, aspecte din educația formală și nonformală sunt reliefate în pagini pline cu poze. În totalitate color, revista se evidențiază prin ținuta estetică și accesibilitatea textelor. Colaborarea cadrelor didactice cu preșcolarii însoțită de o editare specializată vor înscrie o bilă albă pentru învățământul preșcolar din Vrancea”, a subliniat bibliotecara Liliana Mocanu, coordonator al Filialei din Sud a Bi-bliotecii Județene.