Cunoscuta cântăreață și actriță sud-americană Jennifer Lopez susține că își datorează frumusețea în primul rând apei, da, apei obișnuite. Deși este mamă a doi copii și în ciuda divorțului mult mediatizat, Lopez, 42 de ani, este încă inclusă în clasamentele celor mai sexi vedete feminine de pe mapamond.
Se crede că Lopez cheltuiește milioane de dolari pentru a-și menține tinerețea, vedeta însă infirmă aceste speculații, deși recunoaște că acordă o importanță mare aspectului său fizic. âSă nu mă considerați o femeie răsfățată, care folosește produse cosmetice dintre cele mai scumpe. Åtiu că așa cred mulți, dar se înșeală. Principiile mele sunt foarte simple și în puterea fiecăruia. În primul rând, stați cât mai departe de soare. În al doilea rând, nu fumați și nu cochetați cu băuturile alcoolice. Åi în al treilea rând, dormiți suficient. Asta este tot ce avem nevoie pentru a ne menține tineriâ – enumără diva principiile după care se ghidează.
De asemenea, vedeta sud-americană recomandă tututor să se hidrateze cât mai bine. Ea spune că apa are efecte magice asupra corpului uman și este aliatul principal al frumuseții.