Un bătrân din Focșani a reclamat la poliție faptul că fiul său în vârstă de 51 de ani a dispărut. Toader Macovei le-a spus oamenilor legii că nu mai știe nimic de fiul său Silică Macovei de câțiva ani. Potrivit polițiștilor, în anul 2002, bărbatul a plecat la muncă în Italia și a păstrat legătura cu familia până în 2006. De atunci, nu se mai cunosc date despre el.
La momentul dispariției, bărbatul poseda permis de Sogiorno și certificat fiscal emis de INPS- echivalentul ITM din România. Bărbatul avea probleme medicale la un șold, fiind internat în anul 2006 într-un spital din Roma. Nu se știe cum era îmbrăcat la momentul dispariției, dar bărbatul o înălțime 1,75 metri, păr negru grizonat, mustață deasă, ochi căprui și grupa sangvină A II. Persoanele care pot da relații cu privire la persoana dispărută sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la telefonul 0237.207.005.