Pensionarii vrânceni nu se mai înghesuie la ghișeele Casei Județene de Pensii (CJP)Vrancea de când Guvernul vorbește numai despre austeritate. Astfel, pentru luna septembrie (seria 18-22 septembrie) au fost repartizate un număr de 282 bilete de tratament balnear. Cele mai căutate stațiuni sunt Covasna, Lacu Sărat, Slănic Moldova, Herculane, Felix, Techirghiol, iar în sezonul estival, stațiunile de pe litoral. „Biletele de tratament balnear se pot acorda în limita numărului de locuri la tratament balnear finanțat din bugetul asigurărilor sociale de stat. Biletele de tratament balnear se acorda individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear”, ne-a transmis Adrian Juravle, directorul executiv al CJP Vrancea.
Potrivit reprezentanților Casei, până la această dată au fost înregistrate un număr de 4.837 cereri privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2011, iar de la începutul anului au fost repartizate 3.605 bilete de tratament bal-near, din care au fost eli-berate solicitanților 2.882 bilete. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii, asi-gurat al sistemului public de pensii care a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 6 luni în ultimele 12 luni anterioare eliberării biletului, asigurat al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la un bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii. De asemenea, pot beneficia de bilet de tratament balnear persoanele care dovedesc existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear. Un pensionar plătește pentru un bilet de tratament jumătate din cuantumul pensiei.