Nu este adevărat că angajații din Prefectură au propriul ospătar. Gurile rele spun că ospătarul ar fi trebuit să fie, de fapt, șofer. Dar fiindcă Nelu Breloc, în calitate de prefect, nu a avut ce mașină să-i dea (mașinile fuseseră împărțite din timp oamenilor de partid portocaliu), l-au transformat în ospătar. Așa se face că în fiecare dimineață, omul nostru merge din birou în birou și întreabă pe fiecare dacă nu cumva dorește vreo cafeluță aburindă, vreun covrig cald sau prânzul ca la mama acasă. Nu poartă prosop pe braț, dar nici nu-i trebuie. Căci omul ia repede comanda, după care se face nevăzut. Apare după câteva minute cu bunătățurile, pe care le distribuie în ordinea luării comenzii.
Săracul om, cică pe teren, adică la cumpărături, se duce pe jos. Sunt zile când ajunge cocoșat înapoi, în special în zilele de leafă, când salariații Prefecturii au bani de cheltuit.
