Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Spitalul Judeţean va avea două lifturi noi


Spitalul Județean de Urgență din Focșani va avea lifturi noi până în luna noiembrie. Firma câștigătoare, în urma organizării licitației electronice, are la dispoziție suma de 360.000 lei pentru a aduce două lifturi noi unității medicale. Reprezentanții Spitalului Județean ne-au spus că la licitația electronică au participat trei firme și a câștigat cea care a avut prețul cel mai mic.
Printre condițiile pe care le-a avut de respectat firma câștigătoare s-au numărat acelea ca lifturile să poată susține maximum 13 persoane, adică o greutate de 1000 de kilograme și să aibă în dotare sistem de alarmă și telefon.
Vor fi înlocuite două lifturi din pavilionul central al Spitalului Județean de Urgență, deoarece cele existente au peste 30 de ani vechime, dar și pentru că în luna august, un cablu al unuia dintre lifturi s-a scurtcircuitat și a ars mocnit. Fumul gros, care a ajuns de la parter până la ultimul etaj, a invadat în special casa scării și a sădit spaimă printre pacienți și angajați.
În prezent, toate cele patru ascensoare ale Spitalului Județean de Urgență creează diferite probleme angajaților. Chiar noaptea trecută un medic de gardă, de la Cardiologie, a rămas blocat într-un lift. A fost nevoie de intervenția unui angajat al Spitalului pentru ca medicul să iasă din captivitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?