Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

California interzice accesul minorilor la saloanele de bronzat


California a devenit luni primul stat american care a interzis accesul minorilor la saloanele de bronzat, despre care se bănuiește că ar contribui la apariția cancerului de piele, informează AFP. Jerry Brown, guvernatorul Californiei – stat în care partea de sud se bucură de un soare generos aproape tot anul – nu a fost impresionat de argumentele industriei bronzatului artificial, care estimează că legea în vigoare, care cere autorizația părintelui pentru minorii între 14 și 18 ani, este suficientă. ‘Decizia Californiei de a interzice accesul minorilor sub 18 ani la solar este un pas în direcția cea bună pentru o activitate inutilă, care prezintă riscuri semnificative pentru sănătate’, a declarat Wendy K.D. Selig, responsabil al Alianței pentru cercetări asupra melanomului /MRA/. ‘Numeroase studii au dovedit că bronzatul la solar contribuie la apariția cancerului de piele, în special al melanomului, care este mortal’, a adăugat ea. În SUA, melanomul este forma de cancer cea mai frecventă în rândul femeilor între 25 și 29 de ani. Senatorul democrat Ted Lieu, care a propus legea, a salutat decizia guvernatorului, subliniind că interdicția este susținută de medici, asistente și de American Cancer Society. ‘Îl felicit pe guvernatorul Brown pentru curajul său de a promulga această lege absolut necesară pentru protejarea celor mai vulnerabili californieni – copiii noștri. Dacă oamenii ar cunoaște adevăratele pericole ale cabinelor de bronzat, ar fi stupefiați’, a adăugat oficialul american.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?