Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Şi-a forţat mama să întreţină relaţii sexuale cu el


Un bărbat din localitatea Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, este acuzat că și-ar fi forțat mama să întrețină relații sexuale cu el. Scena de sex forțat s-ar fi consumat la sfârșitul săptămânii trecute, iar fapta a fost reclamată abia în cursul zilei de luni. Polițiștii fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol și incest.

O femeie de 62 de ani, din Bordeasca Veche, ar fi fost constrânsă de fiul său, în vârstă de 35 de ani, să întrețină relații sexuale cu el. După cum le-a spus polițiștilor, fapta s-ar fi consumat la sfârșitul săptămânii trecute, iar reclamația a fost depusă luni. După ce și-ar fi forțat mama să-i satisfacă fanteziile, fiul s-a făcut nevăzut. El este acum căutat de polițiști pentru a da explicații cu privire la cele întâmplate.
Luni, în jurul orei 14.00, Marghioala B. a mers la poliție și le-a povestit oamenilor legii cum, în urmă cu două zile, fiul său, Nicolaie A., a obligat-o să întrețină relații sexuale normale cu el. Femeia a spus că după ce s-a consumat fapta, fiul a plecat și nu a mai revenit. Bărbatul locuia împreuncă cu mama sa, dar și cu alți frați. În urma sesizării făcute de femeie, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și incest. Oamenii legii fac cercetări pentru a-l găsi pe bărbat și în funcție de rezultatele cercetărilor se vor dispune măsurile care se impun.
Localnicii au auzit și ei de incident. Unii știu că bărbatul și-a violat mama, alții spun că era cât pe ce să o violeze. Fiecare își dă cu părerea, în funcție de zvonurile care se aud prin sat. Un angajat al primăriei Tătăranu ne-a precizat că a auzit un zvon, potrivit căruia bărbatul ar fi vrut să întrețină relații sexuale cu mama sa, dar că ar fi fost întrerupt de un apropiat, care a intrat peste ei. „Eu am auzit că ar fi vrut să se culce cu mama sa, dar că nu ar fi reușit pentru că au fost găsiți de cineva. Acum nu știu care este varianta corectă. Cert este că provine dintr-o familie mai dezorganizată și este posibil. Din ceea ce știu eu, el a mai fost condamnat pentru furt. Nu este căsătorit și locuia cu mama, dar și cu ceilalți frați, care au cel puțin 20 de amenzi de achitat la primărie. Din ce vorbește lumea pe aici, mama ar mai consuma și băuturi alcoolice. Alte detalii nu am despre acest caz”, ne-a declarat angajatul Primăriei Tătăranu.
Astfel de cazuri sunt extrem de rare, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul se va întoarce în locul din care nu a ieșit de prea multă vreme, adică la pușcărie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?