Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Guvernul a alocat peste jumătate din banii pentru datorii primăriilor PDL


Mai mult de jumătate din fondurile repartizate de Guvern pentru plata datoriilor și acoperirea cheltuielilor curente și de capital au fost direcționate către primăriile conduse de PDL, unitățile administrative conduse de partidele din opoziție primind cu până la de patru ori mai puțin din alocări.
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că a transferat 66,5 milioane lei către un număr total de 300 primării cu situații financiare dificile, acoperind astfel datoriile acestora, precum și cheltuielile curente și de capital.
Lista primăriilor indică însă un număr total de 1.035 unități beneficiare, dintre care pentru aproximativ 550 primării conduse de PDL au fost acordate mai mult de jumătate din fondurile totale, respectiv peste 36,5 milioane lei, conform calculelor Mediafax.
Pentru PSD au fost incluse pe listă puțin peste 170 primării (care au primit cumulat aproximativ 11,5 milioane lei), în timp ce pentru PNL au fost acceptate puțin peste 135 primării (cu un total de circa 7,6 milioane lei). UDMR a primit aproximativ 5,5 milioane lei pentru aproximativ 100 primării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?