Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Alimentarea cu apă a comunei va fi reparată de Vega


Sistemul de alimentare cu apă al comunei Fitionești, avariat cel mai probabil din cauza cutremurului din data de 4 octombrie, va fi reparat și pus în funcțiune de societatea Vega Galați. Reparațiile vor fi efectuate pe cheltuiala acestei companii, iar locuitorii din Fitionești vor avea apă în regim normal. Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, a declarat că problemele legate de alimentarea cu apă a comunei vor fi rezolvate în cel mult o săptămână. „Am vorbit cu conducerea societății Vega Galați care a trimis deja o echipă de muncitori care lucrează la remedierea avariilor survenite ca urmare a apariției unei alunecări de teren în zona în care sunt amplasate bazinele de colectare a apei potabile. Sperăm ca în cel mult o săptămână lucrările de reparații să fie efectuate, iar alimentarea cu apă a comunei să revină la normal”, a precizat Iordache Cazacu.
Vă reamintim că aproximativ 1260 de familii din comuna Fitionești riscau să rămână fără apă după ce toate cele șase bazine ale sistemului de alimentare cu apă au fost avariate, cel mai probabil din cauza cutremurului din data de 4 octombrie. Primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu, spune că până la momentul producerii cutremurului, care a avut o magnitudine de 4,9 grade pe scara Richter, nu erau probleme cu alimentarea cu apă a locuitorilor comunei. ,,Am mers la bazinele de captare și am constatat că acestea au fost distruse ca urmare a unei alunecări de teren ce a apărut în urma cutremurului. Aceasta este singura explicație plauzibilă deoarece în acea zonă nu existau alunecări de teren anterioare, iar în ultimele două luni nu s-au înregistrat precipitații care ar fi putut da naștere la alunecări de teren”, a precizat primarul Iordache Cazacu.
Sistemul de alimentare cu apă a comunei Fitionești este format din puțuri, stație de captare a apei care constă în înmagazinarea apei potabile în șase bazine cu o capacitate de 60 de mii de litri fiecare și rețea de distribuție. Sistemul de alimentare cu apă a fost construit în perioada 2004-2005 cu fonduri europene prin Programul SAPARD. Valoarea investiției a fost de 18 miliarde de lei vechi. Din câte se pare, cutremurul înregistrat în data de 4 octombrie a ava-riat întreg sistemul de înmagazinare a apei potabile. Pentru a nu lăsa comuna fără apă potabilă, primarul a decis, provizoriu, să conecteze pompele de captare direct la rețeaua de distribuție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?