Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Jaf în pădurile din Soveja


Peste o sută de camioane ar fi necesare pentru transportarea celor 2.200 metri cubi de lemn tăiat ilegal în pădurile administrate de pădurarii Ocolului Silvic Soveja. Dosarul tăierilor ilegale de la Soveja este deja în lucru la Inspectoratul Județean de Poliție. Dimensiunea exactă a tăierilor ilegale urmează să fie stabilită de procurorii și polițiștii vrânceni. Pe lista persoanelor sancționate deja de Romsilva se află atât conducerea Direcției Silvice Vrancea, inclusiv directorul Petrică Tudosă, cât și pădurari de la Ocolul Silvic Soveja.

Controlul realizat de inspectorii Romsilva a scos la iveală jaful organizat din pădurile de la Soveja. Inspectorii au găsit circa 2.200 metri cubi de masă lemnoasă tăiat ilegal, se arată într-un răspuns trimis de conducerea Romsilva către „Monitorul de Vrancea”. Cantitatea se pare însă că este mai mare, procurorii care se ocupă de acest caz spunând că ar fi un prejudiciu de circa 5 mii metri cubi de lemn. Raportul inspectorilor Romsilva a fost trimis și către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, care a solicitat implicarea polițiștilor vrânceni.
„Acest control a identificat unele fapte foarte grave care, în opinia noastră, au o importantă latură penală cum sunt marcarea și tăierea ilegală a unui volum de circa 2.200 metri cub masă lemnoasă, subdimensionarea elementelor dendrometrice ale arborilor cu ocazia întocmirii actelor de punere în valoare, etc.. toate aceste fapte și documentele de constatare încheiate fac obiectul anchetei organelor de cer-cetare penală, care vor lua măsurile legale”, a afirmat directorul general Valerian Solovăstru.
Până acum au fost propuse pentru sancționare zece persoane din cadrul Ocolului Silvic Soveja în urma verificărilor derulate de inspectorii Romsilva. Pe lista celor care ar trebui sancționați cu diminuarea salariului se află și șeful Direcției Silvice, Pe-trică Tudosă, alături de directorul tehnic al instituției.
„A fost aprobată sancționarea angajaților vinovați de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, atât din cadrul Direcției Silvice Vrancea, inclusiv condu-cerea direcției cât și din cadrul Ocolului Silvic Soveja. În funcție de gravitatea faptelor aceste sancțiuni merg pînă la desfacerea contractelor de muncă a unor angajați. La această dată o parte din sancțiuni sunt deja aplicate, celelalte fiind în cursul prevederilor legale prevăzute de Codul Muncii și Statutul personalului silvic”, a precizat directorul general Valerian Solovăstru. Rea-mintim că fostul șef al OS Soveja, inginerul Nicolae Enciu, a fost schimbat din funcție în urma raportului preliminar. Fostului șef de ocol i s-a reproșat în special managementul defectuos, respectiv lipsa de implicare în stoparea tăierilor ilegale

Rețea organizată pentru defrișarea pădurilor

Verificările inspectorilor la OS Soveja au loc într-o perioadă în care mai multe instituții ale statului derulează investigații referitoare la tăierile ilegale din pădurile administrate de pădurarii sta-tului. Se pare însă că aceste verificări sunt doar începutul, ele urmând să se extindă la ocoalele private.
La Soveja, verificările însoțite de arestări au fost demarate la mijlocul lunii august și au vizat mai multe persoane cu afaceri în domeniul forestier din Câmpuri, Panciu, Focșani, Odobești și Broșteni. Polițiștii susțineau că suspecții ar fi tăiat arbori ilegal și ar fi folosit instrumente de marcat falsificate. La percheziții, anchetatorii au găsit și un instrument de marcat arbori falsificat. Totodată, membrii rețelei se sustrăgeau de la plata impozitelor la bugetul consolidat de stat, prin neînregistrarea veniturilor sau diminuarea veniturilor reale rezultate din activitățile economice desfășurate. Nu este exclus ca în urma verificărilor să apară mai multe surprize ținând cont că efectuarea unor tăieri ilegale de arbori nu putea fi realizată fără încuviințarea, cel puțin tacită, a unor funcționari din instituții precum Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare.
Verificările din acest caz sunt continuate și la nivelul Gărzii Financiare Vrancea. Comisarii Gărzii controlează toate firmele care au intrat în relații de afaceri cu tăietorii de lemne din zona Sovejei. Sunt efectuate controale încrucișate la nivelul mai multor județe pentru stabilirea prejudiciului adus bugetului de stat.

Pădurea Sovejei, exportată la arabi

Monitorul de Vrancea a arătat, la începutul acestui an, că aproximativ 2.500 metri cubi de lemn au fost exploatați de Direcția Silvică în pădurile din zonă sub pretextul unor distrugeri cauzate de fenomene naturale violente. Cele mai multe tăieri s-au făcut pe Coașa, în punctele Punga și Chiua. Fostul șef al Ocolului Silvic Soveja, inginerul Nicolae Enciu, declara reporterilor de la Monitorul de Vrancea că au fost tăiați numai copacii care au fost doborâți de vânturile puternice din iarna trecută.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?