Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Biblioteca Judeţeană are cititori nevăzători


Pe parcursul acestui an, nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere din Focșani au împrumutat, de la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”, 110 cărți în format audio-daisy, realizate de voluntarii Fundației „Cartea Călătoare”, împreună cu plaierele daisy aferente. Potrivit celor spuse de Claudia Hanganu, șef birou împrumuturi la domiciliu din cadrul instituției de cultură, fiecare dintre aceste cărți au fost împrumutate pentru un termen mediu de o lună. „Acest serviciu este foarte accesat. Cei care au deficiențe parțiale de vedere vin singuri și împrumută, cei care sunt nevăzători total vin împreună cu însoțitorii sau îi trimit pe aceștia din urmă să ia cărți în numele lor. La fiecare împrumut iau câte cinci, șase CD-uri. Cei care au apelat la acest serviciu sunt persoane cu vârste între 35-45 de ani, intelectuali, muncitori, funcționari și pensionari, dar avem și studenți. Dintre cărțile de lite-ratură română, cele mai citite au fost «Invitația la vals» de Mihail Drumeș și «Legendele Olimpului» de Alexandru Mitru precum și cărțile de medicină precum «Boli și analize medicale». Din literatura străină, cele mai împrumutate au fost «Îngeri și demoni», «Simbolul pierdut», «Împăratul muștelor», «Lupul de stepă», «Memoriile unei gheișe», «Kim» și «Simple povești»”, a declarat Claudia Hanganu, care a precizat că au fost și solicitări pentru cărți audio-daisy pentru copii, cele mai împrumutate fiind „Pino-cchio”, „Alice în țara minunilor” și „Vrăjitorul din Oz”.
Reamintim că Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” a fost prima bibliotecă publică din țară care a în-ființat un stand de cărți audio-daisy destinat persoanelor cu deficiențe de vedere. Acest lucru a avut loc în cadrul proiectului „Biblioteca pentru toți”, derulat de Fundația „Cartea Călătoare” în parteneriat cu instituția de cultură focșăneană, în scopul promovării culturii în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere și asigurarea condițiilor pentru accesul acestora la cultura scrisă. La sediul Secției pentru copii a Bibliotecii funcționează, din anul 2007, un studio de înregistrări înființat în cadrul aceluiași proiect, unde se înregistrează cărțile audio care apoi sunt transformate în format daisy. Aici au fost înregistrate cărți și manuale care există acum în peste 50 de biblioteci publice din întreaga țară precum și în școlile pentru deficienți de vedere din România.

***

De menționat că la nivel mondial, marile biblioteci și cele mai importante organizații ale nevăzătorilor au introdus demult acest nou standard de carte audio numit „Daisy”. Acesta permite înregistrări audio comprimate pe compact disc. Un CD poate conține până la 20 ore de înregistrare vocală de bună calitate. Înregistrarea poate fi ascultată selectiv, putându-se sări de la un capitol la altul, de la un paragraf la altul. Totodată, se poate relua oricând un paragraf, iar CD-urile se pot manipula independent de către persoanele nevăzătoare.

Se caută voluntari pentru înregistrarea cărților

Fundația „Cartea Călătoare” caută permanent voluntari care doresc să dea o mână de ajutor la înregistrarea cărților. Oricine are o voce bună, ceva talent și, mai ales, dorința de a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, poate trece oricând pragul studioului de înregistrare din sediul Bibliotecii pentru Copii, pentru a îmbogăți colecția de carte audio. De asemenea, oricine își poate exprima dorința de a deveni voluntar printr-un mail trimis Fundației „Cartea Călătoare”, la adresa . office@fcc.ro .Fiecare carte înregistrată va fi un dar inedit făcut nevăzătorilor. Astfel, chiar dacă ei nu vor putea niciodată să parcurgă rândurile scrise dând pagină după pagină și simțind mirosul special al hârtiei tipărite, se vor putea bucura totuși de lumea minunată a cărților deschisă special pentru ei, de și prin vocile voluntarilor.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?