Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Pierderile băncilor în trimestrul III, mai mari decât pe tot anul 2010


Sistemul bancar a înregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) în trimestrul al treilea, după ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei, astfel că la nouă luni rezultatul negativ l-a depășit pe cel de pe întregul an 2010, potrivit unor surse bancare.
La finele lunii septembrie, pierderea cumulată a băncilor din sistemul bancar s-a ridicat la 765 milioane de lei (circa 176 milioane euro), cu 62% peste nivelul raportat în aceeași perioadă a anului trecut, de 474 milioane de lei.

Potrivit surselor, provizioanele băncilor au continuat trendul ascendent și au depășit pentru prima dată suma de 30 miliarde de lei, pe fondul acumulării de noi credite neperformante. Doar în trimestrul trei, instituțiile de credit au înregistrat provizioane suplimentare de 3 miliarde de lei.

Banca Comercială Română (BCR), cea mai mare bancă din sistem după active, a alimentat peste 10% din pierderea sistemului bancar, după ce a raportat un rezultat negativ de 90,5 milioane lei (circa 21 milioane euro).

Deși s-au menținut în teritoriul pozitiv, unele bănci din vârful clasamentului au avut câștiguri mai mici comparativ cu trimestrele anterioare sau cu primele nouă luni din 2010.

BRD – Groupe Societe Generale, a doua cea mai mare bancă, a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 382 milioane lei (90 milioane euro), după standardele românești de contabilitate, în scădere cu 19% față de câștigul din perioada similară a anului trecut. În trimestrul al treilea, câștigul BRD s-a limitat la 100 de milioane lei.

Alte instituții de credit au revenit ușor
după ce anul trecut
au anunțat
rezultate foarte slabe.

UniCredit Å¢iriac Bank a anunțat un profit de 153 mi-lioane lei (36,4 milioane euro) în primele nouă luni, de la câteva milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut, când au revizuit portofoliul și constituit provizioane semnificative.

Banca Transilvania a avut un profit de 106,9 milioane de lei, cu 53% peste câștigul din perioada similară a anului trecut, ca urmare a scăderii costurilor cu provizioanele.

Rezultatele tot mai slabe ale sistemului s-au reflectat mai ales în rețeaua teritorială, care a coborât cu 100 de unități de la începutul anului, de la 6.170 la 6.070 de su-cursale și agenții, din care 40 au ieșit din circuit în trimestrul al treilea.

La nivelul salariaților ajustarea a fost mult mai puțin abruptă, ieșirile din sistem însumînd 230 de angajați, de la 66.750 la 66.520 salariați.

În primele șase luni, profi-tul sistemului bancar a scăzut la 94,5 milioane lei la finele lunii iunie, față de 373 mi-lioane lei în martie, pe fondul majorării de aproape trei ori a pierderilor cumulate ale băncilor cu rezultate negative.

În această perioadă, 22 de instituții de credit au raportat un profit însumat de 1,076 miliarde lei, cu 56% mai mult decât a fost obținut la finalul primului trimestru din acest an. Aproximativ două treimi din profit a fost concentrat în patru mari bănci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?