Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Dosar penal pentru furt de energie electrică


Ioan Miron riscă o condamnare privativă de libertate deoarece în perioada 1997-2011, s-a folosit fără drept de rețeaua de energie electrică, la care a conectat mai multe instalații, printre care și o moară pentru cereale.
Procurorii pănceni au arătat că, în acest mod, prejudiciul provocat societății de distribuție a energiei electrice a fost de 4.192 lei.
În fața instanței, Miron a recunoscut fapta, susținând că a comis-o din cauză că situația financiară nu-i permitea să achite, lunar, factura de curent electric. „Sunt pensionat medical, nu am copii sau alte persoane în întreținere. Mă descurc foarte greu”, s-a apărat omul.
Potrivit rechizitoriului, situația ilegală în care se găsea acesta a fost descoperită cu ocazia unui control, efec-tuat de reprezentanții Electrica, în urma unei sesizari. Deși apărătorul bărbatului a solicitat instanței ca, la stabilirea pedepsei, să ia în considerație faptul că paguba produsă operatorului de energie electrică a fost, oarecum, redusă, în raport cu perioada îndelungată în care Miron și-a branșat gospodăria la rețea, acesta ar putea ajunge după gratii, din cauza unei condamnări anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?